Acum câteva luni am realizat că toate concertele mari la care am fost în ultimii 18 ani au fost susţinute de bărbaţi. Surprins de revelaţie, m-am întrebat la ce concerte de femei m-aş duce. Prima pe listă a fost Tina Turner. Au urmat Norah Jones, Dido şi Celine Dion. Ba, chiar şi Madonna, dacă ar veni la Zilele Comunei Tinca. Dar nu e cum se pregăteşte, ci cum se nimereşte.

Habar n-aveam că Dianne Reeves vine la Debrecen. Am aflat abia ieri, de la un prieten care m-a anunţat pe messenger. Iar acum două ore m-am întors de la concert. Ce concert!

Dianne Reeves (foto http://www.answers.com)

Cu o seară înainte, la Bucureşti, Dianne Reeves a cântat pentru 4.000 de spectatori (fantastici, după cum mi-a mărturisit cineva din staff). Într-o sală mică de la Kölcsey Convention Center, în faţa a aproximativ 200 de spectatori, Dianne a urcat pe scenă, a închis ochii şi şi-a imaginat că o ascultă lumea întreagă. Am auzit cea mai pură voce de jazz posibilă, capabilă de orice tril, la orice intensitate. O voce care a cântat 3 ani în corul lui Harry Belafonte şi a câştigat 4 premii Grammy. Band-ul americano-brazilian care a acompaniat-o este acelaşi cu care îşi înregistrează materialele, astfel că pe scenă s-au petrecut grandioase momente de compatibilitate şi comunicare artistică.

Dianne Reeves nu poate vorbi decât pe note. Până şi speech-ul de bun găsit l-a ţinut cântând, improvizând. La fel s-a întâmplat şi când i-a prezentat pe membrii formaţiei. Totul pe muzică, în cel mai creativ, permisiv, dar şi dificil stil muzical dintre toate. Jazz-ul. „Nu ştim de dinainte ce melodii o să cântăm şi în ce ordine”, mi-a mărturisit după concert chitaristul brazilian Romero Lubambo. „Ne spune chiar pe scenă, în timpul concertului, în funcţie de starea ei, de reacţia publicului, de atmosferă.” „Trebuie să fie greu pentru voi” am opinat cu inteligenţă de lemn. „Nu e greu, e o plăcere” a încheiat brazilianul.

La ieşire, vorbeam cu prietenii cu care am fost la concert despre cât de diferit e jazz-ul live de cel înregistrat. Despre cât de grozavă e atmosfera care se creează în sală. Am avut chiar şi o idee extremă: să se interzică înregistrările de jazz şi totul să fie doar live. Poate aşa ar fi mai multe concerte în lume şi mai mulţi spectatori.