Etichete
Dan Andrei Aldea, Eagles, Eric Clapton, Fleetwood Mac, Jimi Hendrix, Pasărea Colibri, Peter Green, Santana, Toamna Oră, Vince Gill
Pentru o seară Oradea a fost capitala muzicală a României. Nu, nu e frustrare de provincial, nici un şablon jurnalistic învechit. Pur şi simplu a fost! Concertul despre care s-a vorbit atât de mult în ultimul timp a magnetizat atenţia melomanilor din toată ţara. Unii dintre ei s-au urcat în trenuri sau maşini şi au venit din Suceava, Timişoara, Cluj, Braşov, Bucureşti sau Arad să vadă cu ochii lor dacă zvonul e adevărat. Căci ştirea că Dan Andrei Aldea va cânta din nou în România, deşi confirmată pe mai multe canale oficiale, a fost privită tot ca un zvon, atât de incredibilă părea. Şi a fost adevărată.
Dan Andrei Aldea a avut foarte multe concerte la viaţa sa. Dar niciunul nu cred că a fost atât de încărcat de emoţie, de presiune şi aşteptare ca cel de miercuri, 8 octombrie, din Toamna Orădeană. Primul lui concert în România după 33 de ani! După o prezentare succintă printr-un text-omagiu, excelent meşteşugit de omul de radio Liviu Balint, însoţit de fotografii vechi şi noi montate pe o bucată din Dvorak, Dan Andrei Aldea a intrat tiptil pe scenă, iar când luminile s-au aprins, a rămas mască: o sală întreagă îl aplauda şi îl ovaţiona în picioare. Aplauze în picioare încă înainte de începutul concertului! Când aţi văzut aşa ceva ultima dată?