La Enoteca Millesime din Oradea a curs din nou vinul. Din sticle, din carafe, din suflet. Centrul de cultură şi civilizaţie a vinului a adus joi seara la Oradea un nume nou pe piaţa vinurilor – Budureasca. Doar numele este nou, deoarece vinul în sine se face de mulţi ani, dar sub altă denumire. Pentru că North Ridge şi Idle Rock nu sunau prea atractiv li s-a spus Budureasca şi Origini. Aşa ceva să tot pui pe masă. Mai ales că ambele vin de la Dealu Mare.

Această prezentare necesită JavaScript.

Unul dinte cei mai importanţi somelieri din România, Sergiu Nedelea, a vorbit o seară întreagă despre vinurile acestea. Şi-a tras sufletul doar cât timp îl mai completa degustătorul orădean Dorin Popa. Spre deosebire de degustările precedente, când se testau 5 feluri de vin, de data aceasta s-au testat 7. Un pic cam mult pentru degustători neprofesionişti. După primele două-trei începi să-ţi pierzi capacitatea de analiză şi „disecare” a gustului. Poate de aceea, primul vin din lunga listă, Feteasca albă din 2009, mi-a provocat o plăcere imensă. Rose-ul din 2009 care i-a urmat (ştiaţi că roze-ul este considerat de către francezi un vin de o zi sau de o noapte?) a început urcuşul către vinurile grele.

Cabernet sauvignon-ul din 2008 (cu 13,7% alcool) a strâns gâtul şi a impresionat prin prospeţimea gustului de cireaşă neagră. Fratele său din 2007 a avut un gust mai aşezat. Pentru mine, seara s-a încheiat cu câţiva mililitri de Fetească neagră, un vin despre care specialiştii consideră că poate sta la masă cu orice vin similar din lumea civilizată. Am fost onorat să stau la masă cu dumnealui şi am avut doar exclamaţii de laudă. Pentru Rezerve 2006 şi Tămâioasa Românească 2007 n-am mai avut suficient curaj.

Combinaţia vin-mâncare nu se face la voia întâmplării. Pentru ca vinurile să fie apreciate corect, la degustarea de aseară a fost invitat şi un specialist în trufe (un trufaş, cum glumeam cu vecinii de masă) Omul ne-a spus câteva din secretele acestor delicatese, care n-au supravieţuit festinului. „Când va fi următoarea degustare?” mi-am întrebat gazdele înainte să plec. Curiozitatea mea copilărească a fost „pedepsită” cu un zâmbet înţelegător.