Cana copilăriei mele, avansată la rangul de bombonieră

Dacă v-aţi întrebat vreodată ce-şi poate lua cu el un om atunci când, după o jumătate de viaţă, se mută în cealaltă emisferă, vă pot spune ce mi-am luat eu. Pe lângă fireasca tripletă computer-cameră foto-telefon mobil şi 10 kg de haine de vară, obiectele pe care le-am luat cu mine pe post de totemuri personale sunt:

  • cana cu Albă ca Zăpada şi Mutulică, obiect de preţ al copilăriei mele, care m-a însoţit în toate locurile în care am stat (mai puţin în armată, fireşte);
  • o frunză uscată pentru a-mi alina dorul de toamnă, anotimp care nu există aici;
  • un tablou pictat de prietena Adela Lazăr, care mă face să mă simt acasă acolo unde e şi el;
  • un drapel românesc, primit cadou de ziua mea, pe care o să-l folosesc de 1 Decembrie, atunci când minuscula comunitate românească de pe insulă se va îmbăta în mod festiv;
  • o carte în limba română de care voi avea mare nevoie în următoarea perioadă;
  • un pachet de cărţi de cruce, sport pe care plănuiesc să-l joc în companie indoneziano-americană;
  • o cruciuliţă primită de la un om cu o poveste excepţională, despre care am făcut un reportaj tv mai demult;
  • microfoanele profesionale pe care le-am folosit în 2010, să-mi aducă aminte că am fost DJ timp de 22 de ani.

Cam atât. Celelalte obiecte din viaţa mea au ajuns în zeci de locuri – câteva vândute, unele depozitate, iar restul făcute cadou.

Anunțuri