Deşi fusesem avertizat de o cronică citită în Kamikaze, la sugestia indirectă a unei prietene virtuale de pe Facebook şi la invitaţia uneia reale, am mers să văd „The Tourist”. Dracu’ m-a pus! Rareori m-am simţit mai insultat de un film.

Primele insulte le-am primit de la Îngerina Jolie. Eu cred că principala calitate a unui actor trebuie să fie generozitatea, acea capacitate de a-şi dona trupul şi mintea unui personaj, iar sufletul şi pasiunea să le pună pe tavă publicului. Să-l simţi că, pe ecran sau pe scenă, nu e el-omul, ci el-actorul, cel care joacă pentru tine. Îngerina e departe de a fi actriţă. E doar un fotomodel care apare în filme doar pentru ea însăşi. Faţa imobilă şi inexpresivă trădează un singur gând interior („Vai, superbă-s!”) şi o singură preocupare („Sper să ies bine în poze!”). In „The Tourist”, indiferent că îşi bea cafeaua, se dă cu trenul, citeşte mesaje enigmatice, conduce bărci cu motor, îl salvează pe Johnny Depp, sărută, dansează, se îmbracă în pijama sau se uită în seifuri, faţa ei e aceeaşi. La fel ca faţa mea de Crăciun şi Anul Nou într-un restaurant din Oradea, unde nişte prieteni mi-au pus poza cu ei la masă. Forţându-mă să fiu politicos şi decent, aş descrie jocul ei cu un singur cuvânt: neverosimil.

Următoarele insulte le-am primit de la regizor şi scenarişti, care probabil ne consideră pe toţi fani Harry Potter sau Hanna Montana. Scenariul mi-a dat impresia că şi eu aş putea scrie unul în timpul pauzei de masă. Pentru un thriller, filmul nu are pic de tensiune, actorii sunt falşi ca la nuntă, iar muzica are cam acelaşi ton, indiferent de scenă. Pentru un romance petrecut în Veneţia, Îngerina şi Johnny par că vin din două filme separate, iar editorul i-a pus împreună la montaj. El perplex de la un cap la altul (parcă întrebându-se „Ce caut eu în filmul ăsta?”), iar ea îndrăgostită de sine, după cum spuneam în paragraful anterior. Apropo de întrebări, am avut şi eu una în timpul proiecţiei: Cum naiba a acceptat Johnny Depp rolul ăsta? Poate şi-a pus gresie şi termopane în casă şi avea nevoie de bani.

Dilema mea de final. Dacă nu mergeţi la film, n-o să-mi înţelegeţi frustrarea. Dacă mergeţi, o să aveţi senzaţia că aţi aruncat banii pe geam şi o să vă enervaţi. Poate cel mai bine ar fi să-l luaţi de pe net. „Turistul” o merită. Pe lângă asta, la tv, Îngerina Jolie e mai puţin agresivă decât pe marele ecran, unde buzele îi sunt de doi metri, iar bărbia-i masculină e cât o cupă de excavator.

Singurul lucru bun din tot filmul ăsta a fost popcornul. Proaspăt, sincer şi optim de sărat, mi-a satisfăcut pofta de cranţ-cranţ şi m-a ajutat să trec mai uşor peste cele mai plictisitoare 90 de minute din viaţa mea recentă, dar a lăsat şi loc pentru cina de după. Ah, şi biletul, care a avut un preţ foarte decent – 15.000 de rupii (aproximativ un dolar şi jumătate).

P.S. Aş ierta-o pe Angelina Jolie pentru prestaţie dacă şi-ar dona onorariul unei şcoli de teatru sau unei universităţi unde se pregătesc actori adevăraţi. Iar ea să se întoarcă în revistele colorate, unde îi este locul. Cinema-ul este pentru filme, iar filmele sunt pentru actori.