Etichete

, ,

Televizorul este un hoţ de timp. Nu te vrea mai inteligent, mai înţelept sau mai bun. Vrea doar să te uiţi la El. Cât mai mult. Vrea să-ţi fure timpul pe care l-ai putea folosi făcând altceva. Are nevoie de atenţia ta, deoarece pentru el eşti doar un simplu număr. Un număr care contează atunci când se vinde spaţiul publicitar.

Telefonul mobil inteligent este un hoţ de atenţie. Stai cu ochii pe el şi îi ignori pe cei care te-ar privi în ochi. Ai intrat într-un local? Scoţi telefonul. Te întâlneşti cu familia? Scoţi telefonul. Ieşi cu gagica în oraş? O ţii de mână, iar cu cealaltă butonezi mobilul. Deficitul de atenţie e deja boală globală.

Iată doi hoţi de care nu ne ferim. Revin la o idee mai veche. Şi cu televizorul, şi cu telefonul mobil ar trebui să interacţionăm la fel cum facem cu frigiderul. Adică să le folosim doar când avem nevoie de ele.

Lucian Cremeneanu

Publicitate