„Rocker” are o poveste solidă, care poate prinde oriunde pe glob. Tatăl îi cumpără droguri fiului său, fără ca el să fie consumator. De ce o face? Care sunt motivele pentru care acceptă să-şi distrugă cu bună ştiinţă fiul?

„Rocker” este un film apăsător, care presează bine pe psihic şi pe răbdarea unui cinefil neexperimentat. Are multă tensiune, dar o tensiune ţinută bine în frâu, care dă pe afară doar sporadic. O familie incompletă, disfuncţională, cu probleme atât de grave nu are cum să trăiască în pace şi armonie. Momentul în care tatăl frustrat se ceartă cu lumea întreagă şi cu propria-i ratare este ales strălucit – izbucneşte de la un conflict minor în trafic, eterna supapă de presiune socială. Tatăl urlă la şoferul neatent de parcă ar face-o în faţa oglinzii.

Mediul în care se desfăşoară acţiunea este frust, întunecat, depresiv. Momentele de contrast şi iluminare vin doar de la albul zăpezii, care inundă ecranul din când în când. Nu cred că Marian Crişan a ales întâmplător să filmeze iarna. Oricâtă mizerie ar fi într-o viaţă, contactul vizual cu o întindere nesfârşită de alb atenuează puţin problemele şi poate crea o boare de optimism. De aici vine şi cadrul care mi-a plăcut cel mai mult din tot filmul – drumul tatălui pe o câmpie acoperită de zăpadă. De altfel, întreaga peliculă este filmată admirabil. Cadrele trase din mînă dinamizează o acţiune statică, dar fără să obosească ochiul. Un 10+ pentru cadrul de final.

Dar, pentru un film cu acţiune de apartament, „Rocker” oferă mult mai mult. Pe lângă dramă, are suspans, are umor, are chiar şi ceva dragoste. Dar, curios, nu e vorba de mult-trâmbiţata dragoste a tatălui pentru fiu. E mai degrabă o discretă dragoste a tatălui pentru el însuşi, care se vede în fiul său şi vrea ca el să facă ceea ce el nu a reuşit, o dragoste uriaşă pentru rock şi un pic de dragoste pentru o femeie. Dragostea pentru fiu, care poate fi cel mult subînţeleasă, este înlocuită de o imensă acceptare a orice din partea tânărului rocker. Dar în complicatele relaţii între taţi şi fii, şi aceasta este o formă de iubire.

Mi s-a părut că filmul are o problemă cu dialogurile. Schimburile de replici sunt, în multe cazuri, prea simple şi previzibile. Le lipseşte forţa, profunzimea şi firescul, mai ales cînd sunt puse în gura celor care nu sunt actori. Cu toate acestea, îl apreciez pe regizor pentru faptul că lucrează şi cu actori de ocazie. Limbajul vulgar compensează doar în parte minusurile. În schimb, dialogurile excelează în scenele în care apar drogurile. Aici, Marian Crişan reuşeşte câteva momente foarte bune. Celebrul tipar al discuţiei dintre dealerul de droguri şi cumpărătorul supra-îndatorat este spart excepţional printr-o întrebare de deschidere superbă („Bei o cafă?”) şi o discuţie de final despre CFR Cluj (în care fraza „Nici nu mă mir că nu s-or calificat în primăvara europeană” m-a făcut să râd mocnit câteva minute).

„Rocker” trebuie văzut. E un film serios, făcut cu mână sigură, construit pe o poveste bună. Filmul lansează pe marele ecran doi foarte buni actori. Dan Chiorean (tatăl) şi Alin State (fiul) vor mai juca în filme, sunt sigur. Iar regizorul şi scenaristul Marian Crişan creşte frumos de la film la film. La premiera orădeană a filmului, de la Cinema Cortina din Oradea Shoping City, sala a fost plină, ba chiar s-au mai adăugat scaune. E un semn foarte bun. Sper ca filmul să aibă încasări bune în România. Le doresc tuturor baftă!

Dan Chiorean şi Alin State

Alin State şi Marian Crişan

Dan Chiorean

Marian Crişan, Alin State şi Richard Balint

Alin State şi Marian Crişan

P.S. 1 – Pe tot parcursul proiecţiei m-am chinuit să-mi dau seama de ce figura lui Alin State mi se pare familiară. Mi-am dat seama abia noaptea, în timpul concertului Iguanele, trupa salontană care apare în film, din pubul Abyss. Aduce extrem de mult cu Lou Taylor Pucci, care a făcut un rol superb în „The Music Never Stopped„, de Jim Kohlberg (2011).

P.S. 2 – Felicitări pubului Abyss pentru cea mai bună servire la bar din Oradea.