Nu cred în Bacalaureat! Nu doar în cel românesc, ci în examenele de final, în general. E utopic să evaluezi corect un elev într-o zi sau o săptămână, atunci când el trebuie să dovedească ce a învăţat în 4 ani de liceu. Examenul unic nu creează o imagine corectă şi completă a celui care îşi vrea fotografia pe o diplomă. 

Oricât de bine şi corect ar fi organizat, bacalaureatul este, totuşi, un moment. Un moment care poate fi bun sau rău pentru absolvent. Un moment în care un elev de nota 10 poate avea o cădere, iar un elev de 5 poate avea o sclipire. Este un moment care depinde enorm de factorul noroc (ne pică Blaga sau Eminescu). Este un moment foarte vulnerabil la corupţie, la fraudă. Este un moment care creează şi exploatează orgolii imense.

Cea mai corectă formă de evaluare există deja în catalog. Ea este media generală a celor 4 ani de liceu. Sigur, veţi putea crede că, dacă se renunţă la bacalaureat, corupţia se va muta la examene şi teze. Puţin probabil. Acestea sunt prea multe şi ar necesita eforturi financiare prea mari. De asemenea, dacă se fraudează nota la o teză sau la un extemporal, există timp suficient pentru a rezolva cazul, pentru a pedepsi făptaşii, a recupera materia şi a încerca din nou. Nu se lasă cu poliţişti la poartă, cu autobuze pe post de dube şi destine distruse.

Bacalaureatul mai este o cheltuială imensă pentru statul român, pentru părinţi, pentru absolvenţi. Gândiţi-vă: în sute de licee din România sunt plătiţi profesori supraveghetori şi profesori corectori, care trebuie să mănânce, să se hidrateze, să bea cafele. Şefii de comisie vin şi din alte oraşe – cazare, diurnă. Pe lângă toate astea, să nu uităm sfintele protocoale. Părinţii ştiu cel mai bine câţi bani trebuie să strângă pentru fondul de protocol. Iar, an de an, suma e tot mai mare. Pretenţiile, la fel ca preţurile, cresc. În lipsa bacalaureatului, banii aceştia s-ar putea folosi în alte scopuri, mult mai importante.

Bacalaureatul mai este şi un imens factor de stres. De prin clasa a XI-a începe să ţi se toarne plumb în creier despre „cel mai important examen din viaţa de elev”, despre cum toată viaţa şi destinul tău depind de el. Oricât de nepăsător ai fi ca elev, tot ajunge să te streseze, să-ţi creeze insomnii, palpitaţii şi temeri. În lipsa acestui stres imens, care, repet, se întinde pe vreo doi ani, creierele tinere ar absorbi informaţia mult mai eficient, personalităţile li s-ar exprima mult mai coerent, iar şcoala s-ar face cu mai multă plăcere.

Ca ministru al învăţământului, aş desfiinţa examenul de bacalaureat. Ştiu că măsura aceasta m-ar putea distruge, dar, după un timp, rezultatele se vor vedea. Vor fi mult mai corecte şi, cine ştie, poate chiar mai bune.