Etichete

, , ,

biciclist

Duminică seara, ora 9. Cartierul se pregăteşte de culcare. Mă plimb pe un trotuar liniştit, flancat la stânga de tufişuri, iar la dreapta de maşini aliniate la bordură, luminat vag de o lună zgârcită şi de câteva becuri stradale. „Să ştii că vine iarna azi sau mâine”, îmi zic şi parcă mă străbate o undă de frig. E linişte.

Ba nu, nu mai e nicio linişte. Un bufnet mă trezeşte din reverie. Biciclistul care trece pe stradă tocmai s-a prăbuşit pe asfalt la câţiva metri de mine. Mă încălzesc brusc şi alerg înspre el. Dar, cum ajung pe carosabil, surpriză! Alături e căzută la pământ o fată pe care n-o văzusem iniţial. Se pare că nici biciclistul.

Mai apare în grabă un cuplu de tineri care trecea pe trotuar să dea o mână de ajutor. Victimele coliziunii se ridică încetişor, şocate de impact. El e la vârsta pensiei, ea la cea a liceului. Cu ajutorul nostru, al martorilor, facem o reconstituire pentru ca cei doi să înţeleagă mai bine ce s-a întâmplat.

Fata a dat să traverseze strada printre două maşini parcate. N-a privit nici la stânga, nici la dreapta. În penumbra străzii, biciclistul, fără lumini, ce-i drept, n-a văzut-o şi n-a apucat s-o evite. A izbit-o cu mânerul drept, ghidonul i s-a răsucit, iar bicicleta s-a dezechilibrat şi l-a aruncat din şa pe partea stângă. Domnişoara s-a prăbuşit pe partea dreaptă. Telefonul, cheile şi portmoneul pe care le ţinea în mână au zburat cât colo. Noroc că amândoi au căzut „moale”, adică fără membre tensionate care să provoace fracturi la impact.

Dar de ce vă povestesc toate acestea? Ce e atât de neobişnuit în toată întâmplarea? Ei bine, abia după ce micul grup, victime şi martori, s-a destrămat aveam să realizez că n-am auzit nicio vorbă grea, niciun reproş, nicio înjurătură, niciun urlet înveninat.

De cum s-au ridicat de pe asfalt, şi bătrânul şi adolescenta au întrebat mai întâi dacă celălalt e bine. Amândoi şi-au cerut scuze pentru neatenţie, pentru propria vină la producerea accidentului. Fiecare l-a întrebat pe celălalt dacă s-a lovit, dacă îl doare ceva. Apoi şi-au cerut din nou scuze reciproc.

Cu câteva zile înainte, fata suferise o operaţie la maxilar. Din fericire, nu s-a lovit deloc în zona aceea. Bătrânul mi s-a părut că a dat cu capul de asfalt dar, tot din fericire, m-am înşelat. Nici bicicleta lui, nici telefonul ei nu au fost afectate de impact. În urma accidentului, politeţea nu şi-a rupt nimic, iar bunul simţ n-a suferit nici măcar o zgârietură. Doar o lentilă de la ochelarii biciclistului s-a spart, ca victimă singulară a întregii întâmplări.

Pentru o seară, pe o stradă din Oradea, România a fost o ţară minunată.

Lucian Cremeneanu