Etichete

, , , , , , , , ,

St Patrick's Day

Advertorial

Pe scurt: Soră-mea pleacă în vacanță în Grecia. Acolo îi cunoaște pe Patrick şi Susan, englezi, soț-soție. El 70, ea 60. Se împrietenesc și, invariabil, sora îi lovește cu câteva shoturi de pălincă. Din nou, pălinca de prune în rol de ambasador plenipotenţiar al României!

Patrick, irlandez la origine, este sedus din prima de licoarea noastră ardelenească. Ajunsă în țară, sora Mariana le trimite o sticlă în Anglia printr-o cunoştinţă. Ca să preia flaconul fermecat, Patrick şi Susan urcă în maşină şi fac 200 de km până la locul de întâlnire. Plus încă 200 înapoi.

That was the beginning of a very beautiful friendship.

De atunci, Pat şi Sue au fost în România de trei ori. I-am dus prin Maramureş, la Săpânţa, la Arieşeni, la Scărişoara. De fiecare dată au fost încântaţi de ospitalitatea românească vecină cu slugărnicia. Pe terasa mătuşii mele au servit „cel mai lung mic dejun din istorie”, început la 9 dimineaţa cu o gustare şi terminat pe la ora 15 cu prânzul (aperitiv, fel 1, fel 2, desert). Firește, pe parcurs s-a evaporat și o sticlă de pălincă de prune.

Dar nu despre pălincă e vorba aici.

Le-am întors vizita englezilor în 2005. Veneam după un sejur de o săptămână în Irlanda de Nord și eram derutat total – până atunci crezusem că știu limba engleză. Dar când i-am auzit la aeroport pe Patrick și Sue vorbind engleza adevărată mi s-a încălzit sufletul de parcă aș fi auzit limba română după 20 de ani de exil. A urmat o oră de mers cu maşina și am ajuns în Syresham, sătucul lor aflat la 3 km de circuitul de Formula 1 de la Silverstone.

Seara ne-am petrecut-o în pub-ul satului, unde lumea socializează de vreo 300 de ani fără întrerupere. ”Nicio zi nu a fost închis, nici măcar în timpul războaielor”, mi-a șoptit Patrick. Un grup de domni la vârsta pensiei a tras mai multe cântări tradiționale irlandeze. Nu, satul nu petrecea în cinstea venirii mele! Se nimerise să ajung acolo fix de Saint Patrick’s Day. Nici că se putea să nimeresc mai bine.

Ei bine, atunci am băut pentru prima dată Guinness. Multe Guinness, pentru că plăteau gazdele. Conform tradiţiei locului, nimeni n-a plecat acasă treaz. Iar eu respect tradițiile locurilor pe care le vizitez.

Guinness

Așa am cunoscut oaia neagră a berilor, minunăția numită Guinness, dulce și slabă în aparență, ușor amăruie și tare în realitate. Puțin acidulată, ca să alunece mai bine și cu calorii puține pentru o motivație în plus (”Știți, eu am grijă la siluetă!”). O beau doar la ocazii speciale, căci lucrurile ce-ți plac mult trebuie consumate cu măsură. La fel ca un album de Pink Floyd sau U2.

Sâmbătă, 17 Martie, e o astfel de ocazie specială. E tocmai Saint Patrick’s Day, ziua în care toată planeta se face verde. Din fericire, am importat și sărbătoarea asta, împreună cu milioane de butoaie de Guinness de acasă, de la mama ei, din Dublin.

În Oradea, Saint Patrick’s Day se sărbătorește în Lord’s, în Morrigan’s și în Green Pub. Dacă nu știți unde sunt localurile astea ați pierdut timpul citind articolul ăsta. Dacă știți, ne vedem acolo. Eu, unul, abia aștept.

P.S.: St Patrick’s Day este, totodată, și ziua limbii irlandeze, de aceea nu se recomandă să folosim „Cheers” când ridicăm paharul. O să zicem „Slainte„, echivalentul lui „Cheers” în irlandeză. Până la o anumită oră probabil că o să ne iasă. Iată cum se pronunță:

Lucian Cremeneanu

Reclame