Pentru a-l sărbători cum se cuvine pe Sfântul Patrick, apărătorul Irlandei dar și al Islandei (!!!), am asamblat un dream team de zile mari, o echipă olimpică, chiar. În ordinea sosirii: Miki Vieru, poet, Sebi Tonț, fotograf, și Richard Balint, actor. Pe o vreme perfectă pentru băut (vreo 2 grade și burniță), Lord’s Pub ne-a primit cu o atmosferă călduță și muzică soft, la volum mic, perfectă pentru conversație.

Cu timpul, masa ni s-a mărit – cu Paul, cameraman, fost coleg la Pro TV Oradea, cu Carol, prieten și amator de bere bună, dar și cu Marius de la organizația locală Tuborg, cei care distribuie și Guinness-ul. Au mai poposit pe la noi și alții, în trecere, căci așa e când bei în oraș, cu prietenii, și nu închis în casă ca un bețiv egoist. Richard și Paul și-au adus camerele miniaturale care filmează 360 de grade, astfel că masa noastră a arătat o vreme ca un centru media.

Iar berile au început să curgă. Proaspete, optim de reci, întunecate la corp, cu gulerul alb impecabil… Ca niște călugărițe în miniatură. Sărbătorile, de orice fel ar fi, au meritul de a-i aduce împreună pe oameni, iar alcoolul îi ajută să comunice mai bine. Până la un punct, cel puțin.

Guinness poate fi ușor înșelătoare pentru neinițiați. Din pricină că nu e acidulată (nu are deloc dioxid de carbon), nu simți acumulările din organism, deși are 5% alcool. Iar gustul… Gustul, pe lângă cel discret de cafea, mai conține acel ingredient secret numit ”mai vreau una”.

Când Lord’s a început să se aglomereze, ne-am mutat în aceeași formație în Morrigan’s (Morigan’s Irish Coffee & Pub, pe numele complet). Local nou, muzică veche. Cam singurul loc din oraș unde poți să asculți rock clasic și muzică de pub. Masa rezervată de Marius (mulțumim, Marius) ne aștepta cuminte într-un colț, așa că discuțiile, distracția și ciocnitul au fost reluate instantaneu. S-au accesat niveluri din ce în ce mai adânci de conversație, s-au făcut glume din ce în ce mai multe și s-a vorbit tot mai tare și mai dezorganizat. Iar grupul a crescut în permanență.

Cu timpul, drumurile prin local, de la o masă la alta, au devenit tot mai anevoioase, sunetele tot mai difuze și mai greu de deslușit. Încet-încet, bravii oșteni au trebuit să se recunoască învinși. Primul a plecat domnul actor, al doilea domnul fotograf, al treilea domnul cameraman. Încet-încet, grupul s-a diluat și, până la urmă, a trebuit să capitulez și eu.

Mi-am recunoscut înfrângerea în fața doamnei Guinness fără resentimente față de dumneaei. Încheierea nopții în Green Pub a fost o tentativă nereușită de a păstra aparența de firesc și normalitate, așa că pe la 3 noaptea, după aproape 7 ore de hidratare benevolă, mă pupam cu perna. Noroc că în Morrigan’s m-am întâlnit cu iubita, care m-a transportat acasă ca pe un lucru de preț, altfel nu cred că ajungeam nici azi.

Spuneam mai sus că sărbătorile și alcoolul îi aduc pe oameni împreună. În seara aceea, mi-am amintit de Patrick și Sue, prietenii din Anglia. Am pus mâna pe telefon, am ezitat câteva clipe și am sunat. Când nu mai vorbești o perioadă lungă cu oameni în vârstă îți este teamă că ai putea afla vești proaste. Din fericire, n-a fost cazul. A răspuns Sue, foarte fericită să mă audă, apoi l-am felicitat și pe Patrick de ziua lui de nume.

Am stabilit că trebuie să ne vedem cât mai iute și mi-au promis că săptămâna următoare își vor cumpăra bilete de avion pentru Oradea. De mult timp n-am mai fost atât de ușurat și fericit la terminarea unei convorbiri telefonice. Probabil și de acolo mi s-a tras sfârșitul prematur al serii.

Sfinte Patrick, te rugăm să ne ierți. Iar tu, Guinness, să te ferești de noi data viitoare! Că noi nu suntem capabili să ne ferim de tine.

Oradea, 17 martie 2018

Lucian Cremeneanu