Ce e interesant în textul spectacolului „Tandrețea” este că perenul război dintre sexe este plasat într-o perioadă istorică în care subiectul nici măcar nu exista. Emanciparea feminină a fost astfel mutată câteva sute de ani înapoi pe axa timpului, ceea ce constituie deja un prim efect amuzant.

De altfel, umorul pare să fie singurul scop al acestui spectacol. Cu riscul de a părea puerile, eforturile distribuției sunt admirabile și prin faptul că scot la iveală unele resurse actoricești ascunse până acum. Dacă pe Alina Leonte, Anca Sigmirean, Eugen Neag, Pavel Sîrghi și David Constantinescu i-am mai văzut făcând comedie cu succes de multe ori, așa cum fac și acum, pentru mine revelația spectacolului „Tandrețea” este Georgiana Coman.

Am supranumit-o în secret de ceva timp „The face that has it all” și tocmai asta o ajută enorm în acest rol. Na, gata cu secretul! Georgiana își dă drumul foarte bine și reușește să fie, în egală măsură, amuzantă, serioasă, autoritară, bună, rea, sensibilă sau arțăgoasă, după cum îi cere partitura și antrenorul.

Rolurile celor șase de pe scenă sunt atât de bine echilibrate ca întindere, de zici că regizorul Mihai Gligan a făcut un spectacol cu șase roluri principale și niciunul secundar. Textul lui Alfredo Sanzol este tradus foarte inspirat de Ioana Anghel, iar momentele muzicale (nu multe) sunt dovada cea mai bună.

De fapt, există un rol secundar – domnul actor îndrăgit Richard Balint face live ilustrația muzicală, doar că o face atât de bine încât devine personaj principal și el. O să-l vedeți numai la aplauze; în rest, o să-l auziți constant, în diverse forme sonore. Un alt punct forte al spectacolului este scenografia sugestivă și versatilă a lui Előd Golicza, care demonstrează că se poate face treabă bună și cu buget mic.

Spectacolul răspunde foarte bine tendinței de alienare prin care trecem cu toții, dar și nevoii de a râde în vremuri cam tulburi din multe punctele de vedere.

Dacă o să vă întrebați de ce se joacă la Sala Transilvania și nu la Arcadia, cum m-am întrebat și eu, am o variantă de răspuns: pentru că tema este pentru oameni mari, cu experiență în relațiile dintre sexe. Altfel, cei care se află mai la începutul vieții erotico-emoționale nu au cum să înțeleagă prea multe din inepuizabilul filon de umor al vieții conjugale, oricâte conotații sexuale s-ar folosi. De unde și recomandarea 14+. Nu de alta, dar nu cumva să creadă cei mici că așa se face.

Lucian Cremeneanu