Cargo face parte din pleiada de trupe românești care se lovesc de un paradox ciudat: pe măsură ce istoria le devine tot mai mare, scenele pe care cântă sunt tot mai mici. Dacă în cazul unora, situația e nedreaptă, Cargo și-o cam merită – deși foarte iubiți de public, nu au mai lansat un album nou de 13 ani. Și nici planuri pentru așa ceva nu se întrezăresc.

Liderul și fondatorul trupei, Adrian Bărar, pune lipsa de materiale noi pe seama pirateriei care îi demotivează pe compozitori. Din fericire, Cargo are un background discografic puternic ce încă îi poartă înainte. Cât timp și până unde, nu se știe.

Sâmbătă seara (4 Martie) cei șase membri Cargo s-au înghesuit pe scena de la Queen’s Music Pub din Oradea, un stop din turneul de promovare al unui dublu disc live, pentru colecționari, editat pe vinil. Încasările din vânzarea acestuia vor fi donate victimelor din clubul Colectiv, un gest mai mult decât elegant din partea unei trupe care știe cu adevărat ce înseamnă sprijinul în clipele de cumpănă.

Cargo a avut parte de unul dintre cele mai puternice și emoționante momente de solidaritate din istoria muzicală românească: concertul ținut la Sala Polivalentă din București pentru Kempes, fostul său vocalist, rănit grav într-un accident de motocicletă, în 1995.

Pe lângă acest necaz, Cargo a mai avut o listă întreagă de hopuri peste care să treacă: ”răpirea” vocalistului Leo Iorga de către Compact, stabilirea lui Dinel Tollea în Elveția, accidentul de motocicletă al lui Adrian Igrișan, plecarea lui Kempes din trupă, dar și problemele serioase de sănătate de acum câțiva ani (mai puțin mediatizate) ale lui Adi Bărar. Dar trupa a găsit mereu puterea să meargă mai departe.

Acum, masa lor din backstage arată diferit, într-un fel care, în urmă cu 15-20 de ani, ar fi provocat râsete și ironii: apă plată, ceai, răcoritoare. Maturitatea artistică a venit la pachet cu maturizarea biologică și emoțională, plus grija pentru sănătate, pe care au învățat să o prețuiască.

În Oradea, Cargo a avut mereu un bastion important de fani, ba chiar și o parte din conducerea fan clubului național în persoana acum-arhitectului Daniel Tivadar. La concertul de sâmbătă seara, o bună parte dintre cei care urlau în fața scenei în anii de glorie ai trupei au fost prezenți.

Deși s-a cântat un pic peste nivelul de confort acustic, mi s-a părut că trupa sună mai bine ca niciodată, parțial datorită unui sunetist foarte responsabil, dar și a infuziei de sânge tânăr din trupă, recte excelentul basist Florin Barbu (sosit pe traseul Blazzaj-Proconsul). De altfel, la finalul hitului ”Frunză verde”, acesta și-a dovedit educația muzicală și talentul cu o demonstrație de virtuozitate care a mutat concertul din zona rock în jazz și înapoi.

Playlistul a fost gândit echilibrat: de la iconica ”Batacanda” din debut, până la siropoșenia pe care cei mai mulți rockeri și-ar fi dorit-o necompusă vreodată, ”Nu mă lăsa să-mi fie dor”. Dintre piesele de scuturat pletele de mult căzute, ”Anarhia”, ”Doi pași în urma ta”, ”Nu mai am țigări”, ”Ziua Vrăjitoarelor”și ”Erată”, piesa din final, au avut cea mai mare priză la public. La fel și ”Aproape de voi”.

Publicul, vădit nostalgic, dar energic, a lăsat să se înțeleagă că ar putea duce lejer, în ciuda vârstei, povara unui album nou-nouț semnat Cargo (dacă înțelegeți ce vreau să spun). Solourile lui Adi Bărar alături de vocea și charisma lui Igrișan au demonstrat că încă se mai poate face performanță, mai ales cu un tobar de talia lui Tavi Pilan în spate.

Acum doi ani, când au împlinit 30 de ani de activitate, toți membrii actuali ai trupei Cargo au primit titlul de Cetățean de Onoare al Timișoarei din mâna primarului auto-declarat rocker Nicolae Robu. Am perceput evenimentul ca pe o ceremonie de admitere într-un soi de Rock’n’Roll Hall of Fame local. Apoi s-au pricopsit și cu Ordinul Național ”Meritul Cultural” din partea președintelui Iohannis.

Ca orădean, nu-mi rămâne decât să aștept aniversarea de 40 de ani a grupului Celelalte Cuvinte și să sper la un tratament similar, fie chiar și parțial.

Lucian Cremeneanu