Am mai vrut să scriu un articol pe tema asta în decembrie 2012, dar am renunţat. Fusesem atunci la concertul Mike Stern de la Timişoara, ocazionat de lansarea candidaturii Timişoarei la titlul de Capitală Europeană a anului 2021. Concertul în sine a fost excelent, dar discursul de deschidere al primarul Nicolae Robu a fost lamentabil – improvizat, lung, şters, lemnos, plictisitor. Nefiind un discurs pregătit, aşa cum se întâmplă în lumea oratoriei serioase, traducătoarea a fost nevoită şi ea să improvizeze, născând astfel câteva traduceri simpatico-penibile. Am ieşit din sală cu gândul că, după o astfel de demonstraţie de urechism politic, Timişoara va fi capitală europeană atunci când şi Beiuşul va fi capitala României. Acum câteva zile, Mr. Robu a comis-o din nou.
Vineri, 19 aprilie 2013, am avut şansa de a asista la concertul pianistului Dan Grigore de la Filarmonica Banatul din Timişoara. Concert cu casa închisă, public entuziast, oameni şi pe culoar, aşezaţi pe scaune aduse din birouri. Concertul nr. 5 (Imperialul) de Beethoven, două bisuri pentru maestru şi vreo 10 minute de aplauze. Excepţional!

Primarul Nicolae Robu (foto opiniatimişoarei.ro)
Înainte de pauză, însă, Mr. Robu a apărut pe scenă cu o mapă în care intuiam că se află o diplomă de excelenţă pentru marele pianist (presupunere confirmată). Găluşca de imagine ar fi fost înghiţită fără sughiţuri dacă primarul şi profesorul universitar nu s-ar fi lipit din nou de microfon. A început astfel cursul „Cum să fii cât mai penibil în prezenţa unei somităţi / Cum să ţii un speech nepotrivit într-un loc nepotrivit şi într-un moment nepotrivit)”. Dl Robu a început prin a lăuda Timişoara pentru că e oraş pilot într-un program ecologic, a pomenit ceva fabrici vechi de mai bine de 100 de ani şi a mai bătut câteva minute câmpii cu planurile măreţe ale urbei în acelaşi limbaj de lemn. Totul în faţa unui public avid de muzică clasică, fericit de minunata întâmplare artistică la care tocmai asistase.
A existat şi un aspect pozitiv în acest moment trist – reacţia publicului. Timişorenii m-au bucurat încă o dată. Au murmurat a nemulţumire, şi-au dat ochii peste cap, au aplaudat ironic încercând să-l trimită pe primar în cancelarie. Fără succes. Primarul şi-a dus la bun sfârşit momentul de glorie şi abia apoi i-a înmânat diploma de excelenţă maestrului Dan Grigore. Ne-am simţit răzbunaţi doar în speechul de mulţumire. De la prima frază, în care s-a declarat „fericit că în Timişoara există fabrici atât de vechi”, discursul domnului Dan Grigore a fost plin de ironii fine care au provocat aplauze şi hohote de râs. Am simţit cumva că s-a făcut dreptate.
Cele mai penibile momente pentru artişti sunt acelea în care politicienii se agaţă de ei ca plantele căţărătoare, încercând să se facă vizibili. Dacă un primar vrea să decerneze diplome în mijlocul unui moment artistic, într-un loc rezervat exclusiv artiştilor, ar fi bine să nu le vorbească oamenilor ca un preşedinte de CAP fruntaş în întrecerea socialistă. Nu se potriveşte cu momentul şi nu aduce popularitate pozitivă. În radio există o regulă de aur: decât să spui o prostie, mai bine taci. Şi în politică ar trebui să fie la fel.
Lucian Cremeneanu
Apreciază:
Apreciază Încarc...