Căldură nu aveam de la începutul frigului. Colac peste pupăză se oprise şi apa caldă. Viaţa acasă, în Oradea, devenise atât de vitregă încât am hotărât să emigrez pentru un weekend în Viena. Aşa am ajuns să combin city-break-ul cu turismul electoral.

Duminică dimineaţa, cu rucsacul în spate, am făcut 8450 de paşi de la hotel până la Ambasada României de pe Prinz Eugen Strasse. Călătoria mea matinală a avut accente post-apocaliptice: străzi întregi şi pieţe din zone ultra centrale ale Vienei erau lipsite complet de viaţă, de parcă extraterestrii ar fi răpit toţi oamenii. Normal! Cine se trezeşte la ora asta într-o dimineaţă de duminică?

Surpriză! La ora 9:30, la secţia de votare Viena-1 stăteau deja la coadă cam 40 de persoane. În Austria au fost deschise 3 secţii de votare – două în Viena şi una în Graz. Când mi-a văzut aparatul foto pe umăr, angajatul ambasadei care organiza coada şi verifica valabilitatea actului de identitate mi-a spus că n-am voie să fac poze. A fost totuşi amabil să îmi ia legitimaţia de presă şi să meargă înăuntru să ceară voie. Nu mi s-a dat fiindcă nu fusesem acreditat.

A durat 20 de minute până să ajung la ştampilă, dar mi-a făcut pur şi simplu plăcere să stau la o astfel de coadă. M-am bucurat să văd oameni preocupaţi de alegeri şi de ce se va întâmpla cu România în următorii ani. Am socializat cu 4 doamne profesoare de la un liceu din Timişoara, venite în excursie cu un grup de elevi în capitala Austriei. Aduseseră la coadă şi două eleve, singurele din grup care aveau deja 18 ani.

– Pentru voi e prima dată, nu, fetelor?

– Da, s-au îmbujorat căprioarele.

– Frumos! La următoarele alegeri, de peste câţiva ani, să votaţi în Londra, le-am povăţuit ca un trădător de țară.

– Chiar la Londra vreau să mă înscriu la facultate, a chicotit una. La Londra sau în Scoţia, încă nu ştiu exact.

Când mi-a venit rândul să urc scările, organizatorul cozii m-a împerecheat cu una dintre doamnele profesoare.

– Dacă o să fim văzuţi împreună, veţi avea de dat nişte explicaţii acasă, fac io pe Casanova.

– N-o să am nicio explicaţie de dat, dă din mână doamna. După 34 de ani de căsnicie nu mai am nicio explicaţie de dat.

– Înseamnă că aveţi un soţ foarte înţelegător.

– Foarte înţelegător, într-adevăr. Când i-am spus că plec în excursie la Viena, mi-a zis că, dacă vreau, pot să rămân acolo.

Şi aşa am intrat răzând în secţia de votare din holul ambasadei. Categoric, cea mai frumoasă secţie de votare în care am intrat vreodată – luminată de becuri incandescente cu lumină caldă, podea de marmură albă şi ceva covoare roşii, bine aerisită şi, datorită organizării de la intrare, neaglomerată. Am completat declaraţia pe propria răspundere că n-am mai votat altundeva, am dat cu ştampila şi am plecat. La coada de afară se adunaseră deja 70 de oameni.

În Viena era încă dimineaţă, o dimineaţă mohorâtă şi rece, cu o pulbere umedă, pâcloasă, plutind în aer pe post de ceaţă. Dar mai presus de toate plutea în aer dezinteresul total al vienezilor pentru alegerile noastre.

Lucian Cremeneanu

Galerie foto cu Viena fără oameni (sau Viena de duminică dimineaţă)

Această prezentare necesită JavaScript.