Etichete

, ,

Prin 2003, mă plimbam prin complexul studenţesc din Timişoara. Eram împreună cu câţiva oameni dragi, plus căţeluşa mea de atunci, Mica (mama lui Didi, pentru cunoscători). În timpul plimbării noastre a apărut un maidanez simpatic şi foarte comunicativ. După ce a patrulat puţin în jurul nostru, s-a apropiat de mine şi a început să muşte discret lesa în care o ţineam pe Mica. M-am distrat gestul lui, dar, după ce l-a repetat de câteva ori, i-am zis: „Bine, ia-o tu, să văd ce vrei să faci cu ea!” Şi i-am întins lesa. N-a stat deloc pe gânduri şi a apucat-o cu colţii. Urmarea a fost incredibilă. Am râs cum rareori mi-a fost dat.

După ce am reuşit să ne oprim din râs, am încercat să găsim o explicaţie a comportamentului maidanezului. Am avut două variante: ori maidanezii îi consideră fraieri pe câinii cu stăpân, ori, pur şi simplu, vroia să vadă cum e să ai câine.

Anunțuri