Etichete

, , , ,

Gyuri trebuie înţeles cu o generozitate cel puţin la fel de mare ca a lui.

Cum să nu-l iubeşti pe Gyuri? Te face să râzi, să cânţi, îşi face poze cu tine, semnează orice hârtie îi pui în mână, îţi dă din berea lui, are ce vorbi cu oricine. Pare perfect integrat oriunde. Are glume sclipitoare, expresii memorabile, melodii molipsitoare şi versuri sincere. Cântă la chitară. Bate la tobe. Vorbeşte japoneza neaoşă. Are şi câteva lipsuri. Îi lipsesc ifosele. Şi câţiva centimetri. Totuşi, de câte ori îl întâlnesc, îi zâmbesc cu tristeţe. Gyuri e condamnat să fie înconjurat în permanenţă de oameni care nu îl înţeleg.

Ce nu înţeleg oamenii care cred că înţeleg?

Să fii pâine şi să te împarţi singur… Cât de greu şi cât de nobil! Omul-spectacol s-a urcat pe scenă ca să ne împartă din vibraţiile lui. Succesul nu i-a fost scop, ci consecinţă. A vrut să facă umor şi a făcut. A vrut să scrie şi a scris. A vrut să cânte şi a cântat. Poate că sunt prea multe într-un singur om. Iar noi nu suntem întotdeauna pregătiţi să înţelegem.

Gyuri plăteşte tribut notorietăţii de umorist şi încă nu e luat în serios ca muzician. Schimbările de registru nu sunt prea agreate într-o societate atât de conservatoare ca a noastră. Cât timp vom spune „Merg la concert la Gyuri Pascu, de la Divertis”, starea lui de prizonierat în prejudecăţile noastre va continua.

Un repertoriu prea liberalist nu ne place. Tot din cauza propriilor îngustimi. Cine cântă orice este suspect, chiar dacă o face bine. La concertul de ieri, din Blue Monday, Gyuri a cântat rock, blues, country, pop, folclor, rap şi muzică clasică. Cum puţini oameni au gusturi atât de variate, îmi permit să cred că nimeni din sală nu a gustat chiar toate melodiile. Dar s-a aplaudat după fiecare piesă.

De ce îi zâmbesc cu tristeţe? Pentru că, din egoism sau superficialitate, oamenii îi primesc mesajele după ce le filtrează prin prisma propriilor experienţe. Vorbele lui devin pretexte pentru propriile noastre gânduri egocentrice, pierzându-şi rolul auto-biografic. Îl consumăm pentru binele nostru, nu pentru al lui. „Temniţa lui de carne” se hrăneşte cu bani şi bere, dar „fluturele interior” are nevoie de înţelegere. Gyuri trebuie înţeles cu o generozitate cel puţin la fel de mare ca a lui.

Şi încă ceva. La o intâlnire cu Gyuri, vigilenţa e obligatorie. Trece lejer de la râs la chestiuni profunde, sensibile, duioase sau chiar dureroase. Iar noi, uneori, râdem când nu trebuie.

Lucian Cremeneanu

(19 februarie 2008)