Cargo face parte din pleiada de trupe românești care se lovesc de un paradox ciudat: pe măsură ce istoria le devine tot mai mare, scenele pe care cântă sunt tot mai mici. Dacă în cazul unora, situația e nedreaptă, Cargo și-o cam merită – deși foarte iubiți de public, nu au mai lansat un album nou de 13 ani. Și nici planuri pentru așa ceva nu se întrezăresc.
Liderul și fondatorul trupei, Adrian Bărar, pune lipsa de materiale noi pe seama pirateriei care îi demotivează pe compozitori. Din fericire, Cargo are un background discografic puternic ce încă îi poartă înainte. Cât timp și până unde, nu se știe.
În rockul românesc, vocea lui Ovidiu Ioncu, Kempes de la Cargo, cum îl ştie toată lumea, este la fel de iubită ca a iconicului Cristi Minculescu. Ca o coincidenţă, amândoi au plecat din grupurile care i-au consacrat (şi pe care le-au conscrat) după probleme grave de sănătate. În 1995, Kempes a avut un accident de motocicletă ce l-a ţinut o bună perioadă departe de scenă, iar după ce a revenit, relaţiile cu colegii au început să scârţâie. Din păcate, nu toate trupele funcţionează pe baza dictonului „împreună la bine şi la rău”. O excepţie fericită este cazul Holograf, unde prietenia dintre membri a fost mai puternică decât problemele cu vocea ale lui Dan Bittman. Dar să revenim la rock… 🙂
O aniversare discretă, cu iz de comemorare, a avut loc recent. Pe 29 iulie s-au împlinit 21 de ani de la prima emisie Radio Sonvest Oradea. Cei care au prins postul de radio în acţiune îşi amintesc cu siguranţă de impactul imens pe care l-a avut în viaţa oraşului. Pe lângă cifrele de audienţă monstruoase, Sonvest a fost ceva greu de înţeles în ziua de azi: o instituţie media pe care ascultătorii o iubeau sincer! Doar Pro TV-ul, în primii săi ani, a mai generat o asemenea efuziune amoroasă.
În 1993, anul de naştere al radioului, schimbarea încă venea ca un tăvălug, cu bune şi rele. Dintre cele bune, libertatea şi muzica erau printre cele mai dorite de către oameni. Ele au fost şi ingredientele de bază ale Radio Sonvest. Muzica curgea în valuri, de toate felurile, de pe benzi de magnetofon, viniluri, casete şi cd-uri, multe dintre ele aduse de acasă de angajaţi sau chiar împrumutate de ascultători. Libertatea de expresie a fost, indiscutabil, cel mai mare atu. Nimeni, niciodată nu ne-a interzis să spunem ceva la microfon, nu ne-a impus sau cenzurat informaţiile. O diferenţă imensă faţă de industia media de azi, în care tot ce se emite este atent filtrat.
La rugămintea prietenului meu Lulu şi în calitate de cititor si fan al blogului domniei sale (sau al lui Didi?), am scris cu plăcere câteva rânduri despre concertul de la Cluj al uneia din trupele mele favorite. Thanx man!
Călin Sabău
Călin Sabău
După ce Sibiul, Braşovul, Bistriţa sau Târgu-Mureş, ca să mă refer doar la oraşele transilvănene, au avut privilegiul de a găzdui nume grele ale rockului mondial, a venit şi momentul ca inima Transilvaniei să primească vizita celei mai mari formaţii heavy metal din lume, în opinia mea. Iron Maiden a cântat la Cluj, chiar în sfânta zi de Adormirea Maicii Domnului – 15 august.
Alături de soţia mea, Ramona şi de un bun prieten, am pornit de dimineaţă către templul Ardealului. Am ajuns pe la orele prânzului şi am luat un prim contact cu locaţia unde urma să aibă loc marele eveniment – parcarea mall-ului clujean Polus Center. Locul era deja înţesat de celebrele tricouri negre, majoritatea purtând logo-ul celebrei trupe britanice. Pentru a ieşi din tiparul zilei, eu am purtat un tricou cu cea mai mare trupă rock românească, Celelalte Cuvinte (Lulu ştie de ce).
Ne-a rămas timp să dăm o tură prin Cluj, oraşul meu de suflet. Cohorte de rockeri invadaseră pieţele, străzile, barurile, restaurantele, creând o atmosferă foarte frumoasă. Ne-am întors la locul concertului la ora 16, când ni s-a spus că vom avea acces în perimetrul concertului. Din păcate, accesul s-a permis după ora 17 şi s-a făcut destul de anevoios, deşi existau mai multe puncte de acces. Aceasta a fost cam singura bilă neagră pe care am acordat-o organizatorilor, în rest totul a fost OK.
Berea Timişoreana a adus un plus de eleganţă pe piaţa serbărilor câmpeneşti din centrul Oradiei – standuri elegante, umbrele cochete, butoaie în formă de mese, personal selectat şi spălat, condiţii igienice de preparare şi servire a bucatelor. Din păcate, nici de data asta nu am scăpat de fumul de mici şi friptane. „Măcar ţine ţânţarii departe”, a observat o luminată minte de director de firmă. I-am dat dreptate instantaneu.
Prima trupă care a urcat pe scenă a fost Zero. O trupă tânără bună, entuziastă, de mare perspectivă, zic eu. Băieţii şi-au dorit prea mult să le ştim piesele pe de rost şi ar fi vrut să sărim întruna şi să le cântăm refrenele ca la Meneaito. Pe lângă asta, vocalistul ne-a tot pus să-i aplaudăm pe instrumentişti şi să-i găsim prietenă toboşarului. Eu i-am aplaudat după prima piesă şi la finalul recitalului. Între timp am fost curios să văd cam ce tricouri au venit la concert. Le puteţi vedea în galeria foto de mai jos.
Pentru cântarea Cargo m-am stabilit în faţa scenei din trei motive: 1. Acolo stau cei veniţi nu pentru mici şi bere, ci pentru concert. 2. E o zonă bună pentru fotografii. 3. În faţa scenei nu ajunge fumul de mici. Cargo a intrat în forţă cu Ziua vrăjitoarelor şi Anarhia şi a ţinut-o într-un ritm destul de bun până la Erată, piesa de final.
Această prezentare necesită JavaScript.
La Batacanda publicul a fost prins cu temele nefăcute şi fără fiţuici cu textul, dar şi-a scos pârleala la alte cântece, pe care le-a urlat împreună cu trupa. La piesa Dacă ploaia s-ar opri, Igrişan a cam şomat. Iată de ce:
Concertul s-a încheiat la 11 fix, de parcă la mixer s-ar fi aflat primarul Ilie Bolojan. N-ar fi exclus. O menţiune pentru Stage Expert, care a făcut un sunet atât de echilibrat şi bine compresat de parcă era de pe cd. A existat doar o mică scăpare la un solo de-al lui Adi Bărar, dar asta e doar pentru cârcotaşi.
La finalul concertului, Miti Chişvasi m-a rugat să-i fac o fotografie împreună cu trupa Cargo.
Serbările Timişoreana continuă azi, sâmbătă, 17 iulie, cu Zob şi Holograf, iar duminică, 18 iulie, cu Pasărea Colibri, în parcarea Independenţei. Rock on!
