Aveam vreo 10-11 ani şi mă ocupam cu vacanţa de vară. Pe lângă fotbal, cealaltă pasiune majoră a vieţii mele era să-i fiu copilot tatălui în drumurile cu autobuzul. Aveam locul meu special în faţă, în dreapta şoferului. De acolo, mastodontul metalic alb-albastru părea gigantic şi îmi dădea impresia că acoperă toată lăţimea drumului. Doar prin miracole inexplicabile maşinile din sens opus treceau fără să se izbească de noi.

În ziua aceea, tata avea o cursă specială – ducea sportivii de la liceul Samuil Vulcan din Beiuş la un concurs naţional de atletism. Deşi aveam puţină febră de dimineaţă, iar mama n-a prea fost de acord cu plecarea, rugăminţile mele au înduioşat-o şi mi-a acordat viza. După câteva ore eram într-o pădure de lângă Baia Mare, unde urma să aibă loc concursul. Cineva, nu mai ştiu cine, probabil unul dintre profesorii de sport de la liceu, a avut o idee năstruşnică: „Nu vrei să alergi şi tu la cros?”

Continuă lectura →