Fiecare concert mă impresionează într-un mod aparte. Unele mă lasă cu gura căscată, altele mă emoţionează, de la altele ies mut şi răvăşit. Se mai întâmplă şi să mă lase rece anumite cântări. De la concertul lui Bryan Adams de la Budapesta din 9 octombrie am ieşit entuziasmat. Motive, cu duiumul: politeţe, bun simţ, eleganţă pe scenă, decenţă în volumul sonorizării, naturaleţe în comunicare, muzicieni excepţionali şi o droaie de hituri.

„Hi! My name is Bryan”, s-a prezentat artistul, ca într-o emisiune de tinere talente. A fost salutat în cor de vreo 15.000 de suflete de toate vârstele. Canadianul îşi promovează în turneu noul album „Get Up!„. „Am 13 albume”, a spus mimând mândria unui puşti care se laudă cu trei note de 10 luate într-o singură zi, dar care, totuşi, vrea să pară modest. A fost doar unul din modurile în care Mr. Adams ne-a făcut să zâmbim, cu umor fin, inteligent, uşor auto-ironic. Buna-dispoziţie a lui şi a trupei s-a simţit în permanenţă. „Ne distrăm bine aici, pe scenă. Regret că nu vă pot spune toate glumele pe care le facem”, s-a scuzat între două cântece.

N-au fost doar zâmbete şi râsete, ci şi momente emoţionante, generatoare de lacrimi. Bryan Adams i-a dedicat „Here I Am” unei anume Evi, aflată în sală, care îi povestise într-un email cum tatăl ei, în ultimele luni de luptă cu cancerul, îi asculta melodiile ca parte a terapiei. S-a aplaudat mult, mult de tot după cântecul acesta. A fost şi primul moment acustic al serii, doar Bryan la voce şi chitară rece. A sunat atât de bine, încât nu m-ar fi deranjat să continue la fel pentru tot concertul.

Concertul, minimalist pe partea de lumini şi grafică scenică, a avut un moment de genialitate tehnică. Piesa „Somebody” (o ştiţi, aia cu „I need somebody, somebody like you”) a fost ilustrată de un videoclip făcut din selfie-uri alb-negru trimise de oameni din toată lumea. Cele 8 fotografii de la început s-au micşorat treptat, făcându-le loc altora, tot mai multe, tot mai mici, până când fiecare a ajuns un pixel pe imensul ecran. Iar din alternanţa de tonuri diferite a fundalului fiecărei fotografii s-a format imaginea live a lui Bryan Adams. Superb!

Pentru blues-ul „If Ya Wanna Be Bad Ya Gotta Be Good” artistul a căutat o dansatoare în sală. A găsit-o pe Ema, o brunetă frumoasă foc. S-au pus reflectoarele și camerele de filmare pe ea şi astfel s-a realizat live ilustraţia video. „Nu o cunosc pe Ema şi nu a fost nimic regizat”, s-a jurat Bryan la final şi l-am crezut fără reţineri. La bis-ul lung de 6 piese, sala s-a transformat în ring de dans. S-a cântat chiar şi din Eddie Cochran şi Elvis Presley. La ultimele trei cântece, trupa de acompaniament l-a părăsit, iar concertul s-a încheiat acustic cu „She Knows Me”, „Straight From The Heart” şi „All For Love”. Impecabil!

Un artist mare nu se construieşte doar cu multe albume. E nevoie de o droaie de calităţi artistice, dar mai ales umane. Bryan Adams pare să le aibă pe toate. Mă gândeam pe drumul spre casă că viaţa mea ar fi putut exista şi fără muzica lui. Dar, categoric, ar fi avut mult mai puţin farmec.

Lucian Cremeneanu