Mirajul filmelor atinsese climaxul în viața mea. Abia așteptam să se stingă lumina și, învăluit în mirosul de mușama și lemn al sălii de cinema, evadam din atmosfera cuminte a orășelului copilăriei mele și plonjam printre stele.

Erau acolo toți, pe ecran, în diverse roluri, forme și costume. Nu aveam o ierarhie, dar dacă aș fi făcut-o, pe locul 3 s-ar fi aflat Superman, Omul Păianjen, Winetou și Cascadorul Hooper, locul 2 nu s-ar fi acordat din respect pentru locul 1, pe care, la kilometri distanță de ceilalți, se afla unicul și inegalabilul Piedone. Aveam 10 ani.

Continuă lectura →