– Să fii acasă la ora 7, mi-a poruncit mama.

– Bine bine, am zis eu ridicând praful în urma mea.

Era prin ’84-’85. Cenaclul Flacăra ajunsese la Beiuş, iar toată suflarea tinerească validă era pe stadion. Atmosfera era incredibilă, aerul era încărcat de electricitate. Nici la sosirile celui mai aplaudat fiu al poporului nu fusese atâta lume. Spectacolul începuse la 4, Păunescu a venit la microfon pe la 7 seara, după multiple pălinci cu oficialii locali, iar concertul a mai început o dată. Plecatul la 7 era, oricum, o utopie din start, aşa că am ajuns acasă pe la 11. Am încasat-o previzibil de la mama, dar nu mi-a păsat. Eram fericit.

O bucată din fericirea aceea am căutat-o aseară, la concertul Magdei Puskas, una din vocile cenaclului care m-au marcat cel mai tare. Prezentă pentru a patra oară la Oradea în ultimele 7 luni (!!!), folkista a reuşit să adune, totuşi, vreo 30-40 de spectatori dispuşi să renunţe la confortul unei terase pentru a o asculta într-un spaţiu închis şi cam călduros.

Continuă lectura →