Etichete
2015, A mi osztályunk, Anca Bradu, Clasa Noastră, Fodor Réka, Gajai Ágnes, Horaţiu Mihaiu, Nokia Tune, Oradea, Tadeusz Slobodzianek, Teatrul Regina Maria Oradea, Trupa Szigligeti Ede
Ca orice dramă cu ingrediente evreieşti, spectacolul „Clasa noastră”, după piesa polonezului Tadeusz Slobodzianek, montat în premieră naţională la Oradea, începe în veselie şi joacă de copii. Dar copilăria personajelor se termină foarte repede şi, curând, se intră abrupt în tenebrele înspăimântătoare ale firii omeneşti, singura specie de pe pământ care putea provoca o tragedie ca Holocaustul.
Regizoarea Anca Bradu a condus actorii trupei Szigligeti Ede din Oradea cu o mână sigură şi i-a stimulat să scoată maximum din fiecare personaj. Montarea regizoarei orădence la origine este puternică, impresionantă vizual, ba chiar şocantă în anumite momente. Bunul gust este însă prezent de la un capăt la altul, chiar şi în scene care sugerează acte de violenţă extremă. Există şi momente muzicale interpretate live, fără ca spectacolul să devină un musical.