Etichete

, , , , , , , , , , ,

Clasa Noastra

Ca orice dramă cu ingrediente evreieşti, spectacolul „Clasa noastră”, după piesa polonezului Tadeusz Slobodzianek, montat în premieră naţională la Oradea, începe în veselie şi joacă de copii. Dar copilăria personajelor se termină foarte repede şi, curând, se intră abrupt în tenebrele înspăimântătoare ale firii omeneşti, singura specie de pe pământ care putea provoca o tragedie ca Holocaustul.

Regizoarea Anca Bradu a condus actorii trupei Szigligeti Ede din Oradea cu o mână sigură şi i-a stimulat să scoată maximum din fiecare personaj. Montarea regizoarei orădence la origine este puternică, impresionantă vizual, ba chiar şocantă în anumite momente. Bunul gust este însă prezent de la un capăt la altul, chiar şi în scene care sugerează acte de violenţă extremă. Există şi momente muzicale interpretate live, fără ca spectacolul să devină un musical.

Spectacolul secţiei maghiare impresionează prin ritm – fără momente moarte, fără ezitări, dar şi fără accelerări inutile. În mod paradoxal, acelaşi ritm devine uşor obositor spre finalul celor 2 ore şi jumătate de spectacol. Era pe undeva de aşteptat să existe o inflaţie de informaţie din moment ce acţiunea acoperă o perioadă de 80 de ani din istoria unor oameni şi locuri.

Scenografia semnată de Horaţiu Mihaiu (regizor la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ) pare simplă şi minimalistă doar la prima vedere. Uşile negre care acoperă întreaga scenă îşi dezvăluie treptat potenţialul artistic şi posibilităţile tehnice pe măsură ce se succed tablourile. Pentru a identifica destinele individuale pe fundalul istoric al acţiunii, regizoarea a însăilat 14 momente distincte, iar scena se schimbă inteligent în funcţie de fiecare. Frânghiile, scaunele şi tacâmurile sunt folosite inteligent şi simbolistic, ca aproape orice alt obiect de decor.

Instalaţia de traducere în limba română a funcţionat foarte bine pe toată durata premierei cu excepţia a doar 5 minute, când a fost „moartă”. Totul ar fi fost şi mai grozav dacă un anume spectator ar fi uitat să vină la spectacol sau dacă, cel puţin, şi-ar fi uitat telefonul acasă. Astfel am fi fost lipsiţi de cunoscutul ton de apel Nokia Tune, care a răsunat de 3 ori exact în cele mai nepotrivite momente. Dar nimeni nu a fost rănit.

Regret că, din cauza atenţiei la traducerea de deasupra scenei, nu m-am putut concentra foarte bine pe personaje. Totuşi am remarcat partitura plină de forţă interpretată de Gajai Ágnes (Dora) şi rolul de mare întindere şi efort făcut de Fodor Réka (Zocha).

Mesajul salvării prin iubire pare destul de discret şi firav în comparaţie cu modul prea detaliat în care sunt prezentate atrocităţile întâmplate în acele vremuri, atrocităţi pe care teroriştii zilelor noastre abia acum le descoperă. Întrebarea unuia dintre personaje „Ne-am bătut joc de viaţa noastră. Unde a fost Dumnezeu?” încearcă zadarnic să mute atenţia şi responsabilitatea în zona divină. Răspunsul este mult mai aproape de noi. Poate chiar pe scenă. Sau în sală. Vă invit să îl descoperiţi.

Durată premieră: 2:29 ore; durată aplauze: 4:14 min

Lucian Cremeneanu

Următoarele reprezentaţii ale spectacolul „Clasa Noastră”: 25 martie, 12 aprilie şi 26 aprilie. Spectacol în limba maghiară cu supratitrare în limba română.

Anunțuri