În ’95, trupa Rednex a cântat în premieră la Bucureşti, cu Culture Beat în deschidere. Nu mă omoram după muzica lor, deşi îi difuzam des la radio. M-am dus la concert doar pentru că am primit acreditare de presă ca reprezentant al Radio Sonvest Oradea. Ambele trupe erau în perioada de glorie, astfel că Sala Polivalentă din Bucureşti, un București sărac în concerte la acea vreme, a fost aproape plină.

La finalul recitalului Culture Beat, am reuşit să mă strecor în culise. I-am arătat unui paznic acreditarea de presă, iar omul, profund impresionat, m-a lăsat să trec. Am ajuns încetișor până la culoarul care duce la vestiare. Acolo, cine credeţi că stătea la o bere şi o ţigară? Însuşi grupul Rednex. M-am apropiat de ei şi i-am salutat. Suedezii mi-au răspuns foarte prietenoşi, complet lipsiţi de infatuare, poate din cauză că erau puţin cam chercheliţi.

Din fericire pentru cele ce aveau să urmeze, am pornit discret reportofonul pe care îl ţineam în mână. În secunda următoare, unul dintre trupeți s-a aplecat să se uite la acreditarea de presă ce-mi atârna de gât: