„Rocker” are o poveste solidă, care poate prinde oriunde pe glob. Tatăl îi cumpără droguri fiului său, fără ca el să fie consumator. De ce o face? Care sunt motivele pentru care acceptă să-şi distrugă cu bună ştiinţă fiul?

„Rocker” este un film apăsător, care presează bine pe psihic şi pe răbdarea unui cinefil neexperimentat. Are multă tensiune, dar o tensiune ţinută bine în frâu, care dă pe afară doar sporadic. O familie incompletă, disfuncţională, cu probleme atât de grave nu are cum să trăiască în pace şi armonie. Momentul în care tatăl frustrat se ceartă cu lumea întreagă şi cu propria-i ratare este ales strălucit – izbucneşte de la un conflict minor în trafic, eterna supapă de presiune socială. Tatăl urlă la şoferul neatent de parcă ar face-o în faţa oglinzii.

Mediul în care se desfăşoară acţiunea este frust, întunecat, depresiv. Momentele de contrast şi iluminare vin doar de la albul zăpezii, care inundă ecranul din când în când. Nu cred că Marian Crişan a ales întâmplător să filmeze iarna. Oricâtă mizerie ar fi într-o viaţă, contactul vizual cu o întindere nesfârşită de alb atenuează puţin problemele şi poate crea o boare de optimism. De aici vine şi cadrul care mi-a plăcut cel mai mult din tot filmul – drumul tatălui pe o câmpie acoperită de zăpadă. De altfel, întreaga peliculă este filmată admirabil. Cadrele trase din mînă dinamizează o acţiune statică, dar fără să obosească ochiul. Un 10+ pentru cadrul de final.

Continuă lectura →