Etichete
Balkanic Zeppelin, Concerte, Marius Mihalache, Mike Godoroja, Oradea
Când am ajuns la Louis Cafe, localul era deja plin, iar trupa pregătea playlist-ul pe terasă. L-am felicitat pe Mihai Godoroja pentru emisiunea „Unora le place…”, realizată împreună cu Florian Lungu, la TVR2, în care a fost invitată Aura Urziceanu. Mi-a dezvăluit că următoarea ediţie va fi numai cu şi despre toboşari. Apropo de asta, le-am spus artiştilor un banc auzit recent de la un bun prieten: „Ce e mai plictisitor decât un solo de chitara de 15 minute? Un solo de 15 minute de tobe”. O oră mai târziu, tobarul avea să mă contrazică cu un solo de mare priză la public.