Când am ajuns la Louis Cafe, localul era deja plin, iar trupa pregătea playlist-ul pe terasă. L-am felicitat pe Mihai Godoroja pentru emisiunea „Unora le place…”, realizată împreună cu Florian Lungu, la TVR2, în care a fost invitată Aura Urziceanu. Mi-a dezvăluit că următoarea ediţie va fi numai cu şi despre toboşari. Apropo de asta, le-am spus artiştilor un banc auzit recent de la un bun prieten: „Ce e mai plictisitor decât un solo de chitara de 15 minute? Un solo de 15 minute de tobe”. O oră mai târziu, tobarul avea să mă contrazică cu un solo de mare priză la public.

Concertul de azi-noapte (a început la 23:30) a fost o avanpremieră a proiectului Balkanic Zeppelin pus la cale de Mike Godoroja & The Blue Spirit împreună cu celebrul ţambalist Marius Mihalache. Proiectul va fi gata la toamnă şi, după cum ni s-a promis, va fi cântat şi la Oradea, împreună cu un taraf din zonă. Mike Godoroja s-a declarat bucuros şi onorat să cânte în „oraşul lui A.G. Weinberger”. Apoi, cu transa-i specifică, ne-a purtat prin cântecele zeppeline şi ne-a spus vorbe frumoase, pline de suflet şi spirit timp de aproape două ore. Pentru început, ne-a cântat la voce şi chitară invizibilă Nobody’s fault but mine, You shook me, Going to California (la care chitaristul s-a transformat în mandolinist) şi Travelling Riverside Blues. Ne-am dat seama repede că toată lumea de pe scenă a venit cu temele făcute.

În timpul acesta, Marius Mihalache stătea cuminte la o masă, fumând şi privindu-şi cu jind ţambalul ce părea abandonat pe scenă. Apoi s-a dus la el. Şi-a făcut încălzirea cu o compoziţie de vreo 10 minute, începută lent şi liric şi terminată exploziv şi virtuos, care a provocat primul record de aplauze al serii. Mike ne-a reamintit că Led Zeppelin nu e o trupa heavy metal, aşa cum scrie in Ghidul Pop-Rock, şi a continuat călătoria: Gallow’s pole, Bron’Y’Aur (cântată în limba română), No quarter (nu ştiam că e un cântec despre campania lui Napoleon în Rusia), Houses of the holy (dedicată memoriei lui Moţu Pittiş), Moby Dick (la care în local a intrat un purtător de tricou Celelalte Cuvinte, ceea ce mi-a amintit că Oradea nu este numai oraşul lui A.G.) şi Whole lotta love (care a dus atmosfera la paroxism, dorindu-se a fi ultima din concert).

Fireşte că n-a fost. Aplauzele i-au silit pe muzicieni să revină la instrumente pentru bis. Aici a fost singurul moment neinspirat al serii. Biss-ul n-a fost tocmai ce ne doream, după ce teribila Whole lotta love ne excitase pe toţi, chiar dacă varianta la Besame mucho a lui Marius Mihalache a fost deosebit de reuşită. Poate şi-ar fi găsit locul în alt moment al spectacolului. Cântarea s-a încheiat cu o versiune în limba română a unui cântec de Richie Havens, I can’t handle anymore.

Pentru restul pieselor Led Zeppelin, pe care doream să le ascultăm, trebuie să aşteptăm până la toamna. O să aşteptăm fără nicio problemă. Ce, asta-i vară?

P.S. Prietenul meu Liviu îşi cere scuze lui Marius Mihalache pentru că i-a fumat ţigările, dar nu a ştiut că sunt ale lui.

Această prezentare necesită JavaScript.