Etichete

, , , ,

Joe Balogh & Friends în concert la Queens's Music Pub (Joe Balogh, Marius Pop, Alex Szüsz, Bader Oliver, Gaspar Sandor Robert)

Au început cântările în Queen’s Music Pub de pe strada Primăriei. Vineri, 25 iunie 2010, a avut loc testarea pe oameni, cu un concert Joe Balogh & Friends. Cine erau prietenii lui Joe? Pe lângă cei din fotografia de mai sus, au mai fost Bravo, Estrada, David Villa, Iniesta şi Torres, care alergau pe ecrane şi plasme, în meciul Spania – Chile (2-1). Cu toate acestea, microbiştii şi jazziştii au coexistat într-o atmosferă de fair-play deplin.

Şi partida de fotbal şi concertul au avut două reprize. Dar, spre deosebire de meci, la concert nu s-a cântat din ofsaid, nu s-a faultat partitura, nu s-a tras de timp şi nu s-a suflat în vuvuzele. Iar berea din pub a fost muuuult mai ieftină decât cea din Africa de Sud. În timp ce fotbaliştii au înscris doar trei goluri, muzicienii au cântat vreo 15 piese, unele compuse de Joe Balogh (The Hacker, Silver Shadow, Song of Joy, Stolen Dreams, Agave), altele din repertoriul internaţional: Fragile (Sting), Georgy Porgy (Toto), Spain (Chick Corea), Maid in voyage (Herbie Hancock), Ornitology şi Billy’s Bounce (Charlie Parker).

Vor urma şi alte concerte, dar, momentan, se aşteaptă încheierea mondialului. Intenţia e ca din septembrie că se ţină un concert pe săptămână. Laudabil! Să se termine fotbalul! Să înceapă jazzul!

Această prezentare necesită JavaScript.

Publicitate