Etichete
În iunie 2009 am pus un pariu cu o doamnă. Un pariu mai neobişnuit şi ca temă, şi ca miză. Tema o ţin confidenţială. Vă spun doar atât: doamna susţinea că până la finalul anului va face ceva anume, iar eu susţineam sus şi tare că acel lucru nu se va întâmpla. Miza a fost spectaculoasă şi inedită – cel care pierde trebuie să-i picteze celuilalt un tablou original. Miză cu atât mai spectaculoasă cu cât nici eu, nici doamna nu suntem pictori.
În 31 decembrie 2009 am câştigat pariul. Doamna şi-a recunoscut înfrângerea şi mi-a promis că-mi va face tabloul. De atunci tot aştept. Pe măsură ce lunile trec, sunt din ce în ce mai convins că nu-l voi primi niciodată.
