Etichete
2017, Arsenie Boca, Oradea, Penitenciarul Oradea, Ziua Porților Deschise

Foto: Szilagyi Lorand, Bihoreanul (www.ebihoreanul.ro)
O femeie se duce în audienţă la directorul închisorii: „Domnule director, vă rog să îi daţi soţului meu o muncă mai uşoară! De câte ori îl vizitez se plânge că e foarte grea şi obositoare”. „Dar, doamnă, soţul dvs lipeşte etichete pe sticle!”. Femeia, contrariată: „Nesimţitul! Şi mie îmi spune că sapă un tunel!”. Cu naivitatea de a crede că nu au auzit acest banc de breaslă, l-am povestit vinerea trecută unor angajaţi din Penitenciarul Oradea. Bineînţeles că îl ştiau…
Am intrat în penitenciar, de Ziua Porţilor Deschise, cu inima strânsă. Gândul că o să văd din interior nişte pereţi între care unii oameni petrec zeci de ani sau chiar o viaţă de pedeapsă m-a înfiorat de la bun început. Într-o secţiune mai lejeră a închisorii – căci, până la urmă, tot închisoare este, indiferent de micile libertăţi – am trecut pe lângă câţiva dintre ei. Mi-a fost destul de greu să îi privesc în ochi. Mi-au amintit de aviditatea cu care mă priveau bătrânii dintr-un azil pe care l-am vizitat acum câţiva ani.