Filmul lui Tudor Giurgiu este unul din cele mai serioase şi bine închegate filme realizate în ultimii ani în România. Are o poveste solidă, e grav, sobru, aproape întunecat, până la limita depresiei. Are un ritm optim, cu partituri individuale echilibrate şi zvâcniri bine controlate. E şi sensibil, şi delicat acolo unde trebuie, dar şi plin de fum înecăcios. Coloana sonoră cuprinde un soundtrack de excepţie, în care fiecare cântec a fost inserat cu minuţiozitate de bijutier exact unde trebuia.

Continuă lectura →