Etichete
Bulevardul Decebal, Moş Crăciun, Oradea, Parcul Petőfi, Piața Creangă, Poliția Rutieră, Primăria Oradea, Strada Ștefan cel Mare, Strada Matei Corvin, Strada Menumorut
Conduceam noaptea, după 12, pe Matei Corvin, drumul larg care te scoate din Oradea înspre Satu Mare. Eram singur pe drum şi părea că toate celelalte maşini din lume dormeau. Mai puţin una, cea a Poliţiei Rutiere, care, draci şi para-draci, mai avea şi radar. „Merge bine maşina asta!”, m-a lăudat glumeţ poliţistul după ce s-a prezentat şi mi-a cerut actele. „Am avut mult?”, am întrebat ca un mieluşel cu ochii umezi. Avusesem 68 km/h. Cu actele în mână şi cu dreptatea de partea lui, agentul s-a retras în maşina de serviciu să-mi scrie sentinţa.