Etichete

, , , , , , , , ,

politia-rutiera-noaptea

Conduceam noaptea, după 12, pe Matei Corvin, drumul larg care te scoate din Oradea înspre Satu Mare. Eram singur pe drum şi părea că toate celelalte maşini din lume dormeau. Mai puţin una, cea a Poliţiei Rutiere, care, draci şi para-draci, mai avea şi radar. „Merge bine maşina asta!”, m-a lăudat glumeţ poliţistul după ce s-a prezentat şi mi-a cerut actele. „Am avut mult?”, am întrebat ca un mieluşel cu ochii umezi. Avusesem 68 km/h. Cu actele în mână şi cu dreptatea de partea lui, agentul s-a retras în maşina de serviciu să-mi scrie sentinţa.

În timp ce îmi aşteptam cuminte condamnarea, m-am gândit ce bine ar fi dacă, pe timpul nopţii, limita de viteză ar fi 70 km/h pe porţiunea aceea. Drumul e larg, circulaţia e slabă, vizibilitatea bună, pietonii sunt în pat, bicicliştii la fel, riscurile producerii de accidente sunt mici… În acel moment m-am gândit că ar trebui să fac ceva pentru asta. Dar n-am făcut nimic vreme de doi ani. Până acum două săptămâni.

Piata Creanga

De 8 Martie, cetăţeanul din mine a trimis câte un „mărţişor” Primăriei şi Poliţiei Rutiere, cu trei propuneri de modificări legate de circulaţia auto prin oraş. Prima: verde intermitent pentru maşinile care circulă dinspre strada Menumorut/Piaţa Creangă şi virează la dreapta, spre Parcul Petőfi. A doua: instalarea unui semafor cu buton pentru pietoni în dreptul staţiei de tramvai de după podul Decebal, pe sensul de mers înspre Hotelul Ramada. Semaforul ăla blestemat stă pe roşu aproape inutil şi blochează prosteşte circulaţia.

A treia propunere a fost cea care-mi trecuse prin cap acum doi ani: ridicarea limitei de viteză la 70 km/h, în timpul nopții, pe tronsonul dintre podul CFR de pe Ştefan cel Mare şi ieşirea spre Satu Mare. După ce am dus scrisoarea la Poliţia Rutieră şi am trimis-o prin mail Primăriei, m-am simţit ca un copil care i-a scris lui Moş Crăciun: O să îmi aducă moşu’ ce-am cerut? Ca adult, eram curios de modul în care autorităţile vor reacţiona la nişte sugestii venite din partea unui cetăţean de rând.

Blv Decebal

După două săptămâni, supriză: email de la Primărie! Iar două zile mai târziu poştaşul mi-a adus la uşă şi răspunsul din partea Poliţiei. Ambele îmi comunicau acelaşi lucru: că propunerile mele au fost analizate în şedinţa Comisiei Tehnice pe Probleme de Circulaţie şi Transport Rutier şi că s-a aprobat instalarea unui semafor cu verde intermitent pentru virajul la dreapta dinspre Piaţa Creangă spre Parcul Petőfi. Celelalte două propuneri, în schimb, fuseseră respinse.

Deşi rata de succes a propunerilor mele a fost de doar 33%, răspunsul autorităţilor nu m-a mâhnit. Dimpotrivă, m-a bucurat. Am avut o senzaţie de normalitate în relaţia cu două instituţii mai degrabă nepopulare, blamate de români din reflex. Fusesem ascultat şi (parţial) înţeles. Nu mi s-a întâmplat prea des asta în relaţia cu autorităţile. Cred că dacă ne-am face ascultaţi şi ca indivizi, nu doar ca mulţimi furioase, şi dacă doar 33% din părerile noastre s-ar regăsi în regulamente, legi şi ordonanţe, viaţa ne-ar putea fi o idee mai bună. Ceea ce ne şi doresc.

Lucian Cremeneanu

Anunțuri