Etichete
2014, Billy Idol, Generation X, Kumm, Les Elephant Bizarres, Roadskill Soda
Mutarea concertului de pe Cluj Arena în Piaţa Unirii a fost o decizie nu numai necesară, ci şi foarte bună. La aproximativ 8000 de bilete vândute, atmosfera pe stadion ar fi fost dezolantă. În schimb, Piaţa Unirii a fost aproape plină. Cu cei veniţi pe invitaţii (Amprenta, firma organizatoare, a fost foarte generoasă cu invitaţiile), probabil că numărul spectatorilor a ajuns pe la 10.000. Public de toate vârstele şi toate tricourile. Marele noroc al serii a fost că nu a plouat.
Cele trei trupe româneşti din deschidere au fost alese personal de Billy Idol. Pe Roadskill Soda i-am ratat, am ajuns exact când încheiau. Les Elephants Bizarres au avut neinspiraţia să înlocuiască chitara cu saxofonul în tema principală a hitului „Nu mă opri”. Astfel, unul dintre cele mai aşteptate cântece a sunat cam gol, fără să transmită entuziasmul variantei de studio. Kumm au fost primiţi destul de reţinut de public, având în vedere că sunt clujeni. Dar, aşa se întâmplă când cântă băştinaşii – uneori entuziasmul publicului este direct proporţional cu distanţa de la care vine artistul.