Dacă Iisus ar reveni pe pământ, ar scăpa nerăstignit? Aceasta este întrebarea care mi-a ţinut companie în timpul spectacolului Proorocul Ilie, pe care l-am văzut ieri în Săptămâna Teatrului Scurt. Iar după ce am văzut piesa, am găsit şi răspunsul: categoric, nu! Suntem suficient de cretini ca să o facem din nou. Sau, cine ştie, pentru prima dată. Prostia, răutatea şi evul mediu permanent în care trăim ne duc spre un singur final, de neevitat: Hai, hopa sus pe cruce şi apoi plecăm acasă, că se face frig! Dar dacă nu îl găsim pe Iisus? Nicio problemă, batem în cuie pe altcineva. Nu contează pe cine, important e să curgă sânge. E evreu? Cu atât mai bine!

În pregătirea răstignirii, oamenii s-au pregătit exemplar: l-au confundat pe Ilie cu Iisus, au făcut rost de necesarul de echipamente şi şi-au împărţit rolurile: tu eşti Irod, tu eşti nevastă-sa, tu eşti soldatul, tu eşti Iuda ş.a.m.d. Apoi au făcut o repetiţie conform sfântului script, după care li s-a făcut frică, s-au răzgândit şi, la sfârşit, au cerut iertare si au ajuns toţi în cer.

În distribuţia Teatrului Municipal Baia Mare s-au amestecat şi câţiva actori orădeni. Împreună cu băimărenii au format o echipă omogenă, cu partituri individuale bine conturate, reuşind să ilustreze delirul general de la final. Textul lui Tadeusz Sobodzianek este puternic şi adeseori violent. Violenţa sa vine doar din fundamentalism, un fundamentalism pe care îl întâlnim la tot pasul.

Mi-a făcut o deosebită plăcere să-l revăd pe actorul Doru Presecan, plecat de câţiva ani de la Trupa Iosif Vulcan. El a fost Ilie, cel care, deşi a ratat la mustaţă răstignirea, a fost înţelegător cu toţi satrapii săi, i-a iertat, i-a primit în cer şi le-a dat supă. Singurul care a ratat supa a fost Iuda – şi-a luat rolul prea în serios şi s-a aninat de o cracă în pădure.

P.S. Chiar şi eu am primit un bol cu supă, din mâna unei actriţe, ceea ce m-a făcut complice la marea tentativă de asasinat.

Lucian Cremeneanu