Etichete

, , , , , ,

În 24 octombrie 2003, Bob Dylan a cântat la Budapesta. Pe vremea aceea lucram la Radio Special Oradea, unde am organizat un concurs la care am acordat ca premiu un bilet pentru concert. Biletul a fost cumpărat și adus de la Budapesta prin amabilitatea lui Daika Attila de la Radio Transilvania (aş face un link spre blogul lui, dar nu are).

Timp de două săptămâni oamenii s-au înscris în concurs, iar în 22 octombrie, cu doar 2 zile înainte de concert, în emisiunea de dimineaţă de la televiziunea locală TVS (am ales varianta TV pentru maximă transparență), am extras numele câştigătorului.

Norocul a căzut pe o doamnă pe care, culmea, chiar o cunoşteam. De cum am ajuns la radio, la emisiunea mea, am sunat-o în direct să îi dau vestea cea mare. Mi-a dat şi ea una care m-a lăsat paf: dintre cele peste 100 de persoane înscrise în concurs, mâna mea a extras-o din bol pe singura care nu avea paşaport!!!

În 2003, puteai să ieşi din ţară doar cu buletinul numai dacă pe el scria Superman sau Chuck Norris, iar paşaport în regim de urgenţă se putea obţine doar cu motive serioase sau cu mega pile. Femeia se gândise că, dacă va câştiga, îi va da biletul fiicei ei în vârstă de doar 15 ani, dar inițiată în muzica lui Dylan. Cum până la concert rămăseseră mai puţin de 60 de ore, i-am propus câştigătoarei o idee nebunească: să încercăm să-i obţinem un paşaport.

Am tras aer adânc în piept și l-am sunat pe şeful Serviciului de Paşapoarte. M-am prezentat frumos, i-am expus situaţia şi l-am întrebat dacă se poate emite un paşaport în regim de urgenţă pentru… un concert. După ce și-a revenit din mirare, omul mi-a răspuns politicos că, înainte de toate, e nevoie de o cerere oficială din partea radioului.

În timp ce o scriam pe calculatorul din redacție m-a apucat râsul. Cât de des se întâmplă să vezi scris „Bob Dylan” pe o cerere adresată unei instituţii a statului român? Cu siguranţă că era prima de acest fel şi, probabil, ultima. Regret şi acum că nu am păstrat o copie. Redau din memorie un fragment:

„Prin prezenta, Radio Special Oradea vă cere ajutorul în obţinerea unui paşaport în regim de urgenţă pentru dna xxx, care a câştigat, la un concurs organizat de postul nostru de radio, un bilet la concertul BOB DYLAN, ce va avea loc la Budapesta în data de 24 octombrie 2003.

Oradea, 22 octombrie 2003″

Am semnat-o, am ştampilat-o şi am luat-o la goană ca un puști care împarte ziare spre Serviciul de Paşapoarte. De menționat că, pe vremurile respective, cei de la paşapoarte nu erau tocmai cei mai buni prieteni ai omului. Cu cererea-unicat în mână am intrat în biroul şefului. Mi-a promis că va face tot ce poate ca să ne ajute.

A doua zi, doamna şi-a depus actele, iar în dimineața următoare, în ziua concertului, era în drum spre Budapesta, nevenindu-i să creadă că are în mână un paşaport nou-nouţ. Sistemul, considerat inflexibil, rău şi duşmănos, dăduse un semn de prietenie şi normalitate. Iar mie mi-a creat aura unui om cu super-puteri. ”Băi, da’ ce conexiuni are ăsta!” a zis femeia când s-a văzut cu documentul în mână.

Și acum să explic titlul articolului. După eliberarea paşaportului și rezolvarea cazului, l-am sunat pe „Il comandante” ca să-i mulţumesc şi să-l întreb cum aș putea să mă revanşez. Modest, omul mi-a cerut să-i înregistrez două casete audio – una cu Aurel Tămaş şi una cu Puiu Codreanu.

Îi mulţumesc încă o dată.

Lucian Cremeneanu

Anunțuri