Etichete

, ,

O inmormintare

O înmormîntare într-un sat clujean, într-o zi de iarnă. Un popă rotofei, pentru care dramele fac parte din rutina zilnică, alături de doi cantori catastrofali, pentru care falsetul e virtute. În sicriu, o femeie bună, care a avut doar vorbe calde pentru mine în puţinele rînduri în care ne-am întîlnit. În urmă cu exact o lună i-am strîns mîna, am pupat-o pe obraji şi i-am urat sănătate. N-a fost să fie.

Din cauză că dogma îi cere să cînte în loc să vorbească, preotul lungeşte propoziţiile şi cuvintele la maxim. Vreo 40 de oameni îl ascultă. Cei din spate povestesc, la fel ca şcolarii indisciplinaţi. Singura care plînge e fiica femeii. O fetiţă de nici un an, îmbrăcată în roz, e pata de culoare în supărarea cenuşie. Mie îmi e frig. Tremur în soare, încercînd să mă încălzesc.

Drumul spre cimitir e noroios. Zloata amestecă noroiul cu mici pojghiţe de gheaţă într-un cocktail scabros. Cortegiul se opreşte pentru o scurtă citire din cartea sfîntă. O femeie venită de la mare depărtare caută în portmoneu. „Aici nu se pun bani, tu!”, o avertizează alta. Luăm dealul cimitirului în piept. Alunecăm. Tractorul care o duce pe răposată icneşte şi dă semne că s-ar opri. „Face staţie şi aici?”, îşi întreabă un băieţel mama. Nu face.

„Ce mare cimitir! Fain!”, exclamă un domn îmbrăcat elegant. „Da, sat mare”, îi răspunde admirativ consoarta. Sicriul e lăsat pe iarbă pentru pregătirile finale. Praporele e rupt în dreptul feţei dintr-o superstiţie necunoscută mie, apoi capacul se închide pentru ultima dată. Groparii pregătesc funiile. Preotul sesizează o mini-problemă tehnică. „Lie, vezi că una e înnodată. Ai tu puterea tămăduitoare s-o desfaci?”, întreabă cu un discret umor ardelenesc. La capătul opus al coșciugului fiica plînge în continuare.

Totul se termină repede. În drum spre ieşire, părintele se opreşte cîteva clipe cu un sătean ajuns la senectute. „Tînăr, voios, voinic?” „Mulţumesc, părinte, cu neputinţele mele” răspunde bătrînul. Preotul continuă cu cel mai frumos moment al zilei: „Ştiţi ce le răspundea părintele Nicolae Steinhardt celor care îl întrebau cum se simte? Mult mai bine decît merit.” Apoi strînge cîteva mîini şi pleacă, nu înainte de a ne ura tuturor „Sărbători Fericite”.

Anunțuri