Etichete

, ,

Mic-mic, mai mic decît un ou de găină, cu nişte cioturi de aripi şi negru tăciune.

Azi, pe la prînz, una din păsărelele din colivie era căzută de pe bara unde îşi făcea veacul. Penele de gălbenuş stăteau nemişcate pe grilajul metalic. Era ţeapănă, cu abdomenul tare ca piatra. Cauza morţii: necunoscută. Masculul verzui a rămas din nou singur, după ce prima l-a părăsit prin zbor liber.

Cîteva ore mai tîrziu, cîinele şi pisica ne-au atras atenţia asupra unui pui de pasăre sălbatică, apărut din neant în curte. Mic-mic, mai mic decît un ou de găină, cu nişte cioturi de aripi şi negru tăciune. Mi-am dat seama că la etatea lui nu venise de bună voie, ci picase din vreun cuib. În copacii de frangipani care ne fac umbră ştiam că nu e niciunul. Am identificat însă un piuit similar cu al junelui în tufele de pe gard. Le-am explorat vreo jumătate de oră, dar mi-a fost imposibil să găsesc cuibul.

Se întuneca, aşa că l-am luat în casă. I-am dat să mănînce gălbenuş de ou, semn de canibalism curat, iar apoi n-a mai vrut să coboare din palma mea. Mi-am amintit cît s-a chinuit Jerry să-i demonstreze unui pui de raţă că Tom nu-i mă-sa. Sper să nu fie la fel. Acum doarme într-o cutie încălzită de un bec, un strălucitor înlocuitor pentru căldura cuibului pierdut.

Între timp am aflat că specia se numeşte kruwok, o pasăre sălbatico-domestică. Adică e sălbatică, dar trăieşte aproape de aşezările oamenilor. E renumită pentru ciripitul foarte melodios. Deci, muzica e asigurată în caz de supravieţuire.

UPDATE: L-am cîntărit pe june – 11 grame!

Anunțuri