Etichete

, , , , ,

Erată

În textul de mai jos am folosit, la data publicării lui, expresia „ţigani autentici”, referindu-mă la câţiva dansatori pe care îi credeam de etnie rromă. Eroare! Domnii respectivi sunt dansatori profesionişti din Ansamblul Crişana din Oradea. Însă, prin meşteşugul dansului ţigănesc şi cu mustăţoaiele ce păreau autentice, m-au păcălit. Îmi cer scuze şi îi felicit. Las textul necorectat tocmai înspre lauda lor. 

Ţiganiada„, prin punerea în scenă de la Teatrul „Regina Maria” din Oradea, nu este un spectacol despre ţigani. E un spectacol în care „ţiganii” de pe scenă sunt doar pretextul de a râde de noi înşine. Şi râdem cu poftă de toate tarele pe care le ducem în cârcă de sute de ani, lipsiţi de puterea de a ne lua cu ele la trântă. În fond, le suntem datori. Ţiganii sunt cei care ne fac pe noi, românii, să părem mai buni, superiori. Ei reprezintă partea noastră întunecată, neserioasă, leneşă, înşelătoare, nestatornică, de care nu putem scăpa. Aşa că râdem de toate cele, transformând piesa de teatru într-un monument al hazului de necaz.

Tiganiada

Ţiganiada” nu este 100% un musicall, deşi se cântă şi dansează frumos şi elegant, pe muzică originală foarte bună. I-aş zice, mai degrabă, o tragi-danso-comedie. Are replici savuroase, în care s-au exploatat cam toate stereotipurile şi defecţiunile de limbaj ale etniei din titlu. Melodia vocii actorilor este plăcută, se opreşte exact la limita umorului, fără să treacă în zona în care inflexiunile ţigăneşti pot deveni enervante.

Ţiganiada” are pe scenă, printre actorii frumoasei trupe „Iosif Vulcan”, şi ţigani autentici, care fac ceea ce ştiu să facă cel mai bine. Nu, nu să fure (seşi se fură bine în spectacol), ci să cânte şi să danseze. Oameni care pot să producă muzică din orice – pahare de plastic, pet-uri, tălpi, tocuri şi din degete. Integrarea culturală, atât de hulită prin Europa occidentală, are şi părţile ei bune. „Pestacolul” se vrea, parcă, un pas înainte în înţelegerea unui popor de neînţeles, care are o dorinţă supremă, aceea de a avea o ţară a lui. Pentru asta e în stare să organizeze alegeri cu mult înainte de a o avea, dar, la fel de uşor, poate renunţa la măreţul ideal ori de câte ori i se face foame sau frig.

Tiganiada afisŢiganiada” este, prin scenariul său echilibrat şi suculent, atât un omagiu adus teatrului, cât şi un motiv de mândrie locală pentru orădeni. Ia în balon şi plăteşte poliţe cu zâmbetul pe buze, aparent fără prea multă seriozitate. Reuşeşte inclusiv perfomanţa de a le-o trage discret chiar şi francezilor, care au râs de români în multe rânduri prin emisiuni tv. Cuvântul „Şatrozi”, o varianţă ţigănească a numelui preşedintelui Sarkozy, merita, cred eu, mai multe râsete decât am auzit aseară.

Dacă spectacolului i s-ar putea reproşa că nu are nici cap, nici coadă, cred că acest fapt nu contează. La fel ca în ţiganiada perpetuă, pe care o trăim colectiv, nu trebuie căutat sau aşteptat un deznodământ. Trebuie doar să trăim fenomenul. Şi, încă o dată, să râdem.

Biletele se pot cumpăra şi online de aici. Nu trebuie să vă grăbiţi! Presimt că spectacolul va avea viaţă lungă.

Anunțuri