Etichete

,

EnvyAm asistat recent la un curs, destul de greu de explicat de fel de curs. O întâlnire de două ore în care se antrenează memoria, dicţia, atenţia distributivă, improvizaţia, vorbitul în public, încrederea în sine, în general.

La final, participanţii, adolescenţi şi post-adolescenţi, au primit câte o temă pentru un speech. Teme destul de ofertante – credinţa, frumuseţea, mama, invidia şi chiar imponderabilitatea. Timp de gândire – doar 3 minute. Atunci când i-a venit rândul, domnişoara care trebuia să ne vorbească despre invidie s-a ridicat şi a spus deschis că nu ştie ce să zică.

Mi-am cerut voie să-i sugerez o idee de discurs – să găsească câte un motiv pentru care i-ar putea invidia pe cei prezenţi în sală. Fata a s-a gândit câteva clipe, a respirat adânc şi, cu inocenţă, sinceritate şi entuziasm, a început. Pe foarte scurt: „Pe el îl invidiez pentru răbdarea imensă, pe el pentru memoria excepţională, pe el pentru cum vorbeşte şi cuvintele pe care le foloseşte, pe el îl invidiez pentru siguranţa de sine, pe ea pentru energia pe care o are.” A fost cel mai frumos discurs al serii!

Invidia, urâtul sentiment care macină oameni şi vieţi, ne-a fost arătat de domnişoara cu codiţe de şcolăriţă dintr-o perspectivă luminoasă. Revelaţia că oamenii sunt invidiaţi doar pentru calităţi m-a făcut să plec bucuros. Invidia devenise brusc bună.

Photo credit: jawaidsiddiq.blogspot.ro/

Anunțuri