Istanbul, ziua a doua. Mângâiatul pisicilor continuă.

E greu să găseștii un oraș mai amestecat decât Istanbul. Are toate motivele să fie așa: e vechi, e uriaș, a fost capitală de imperiu, a compilat și a păstrat bucăți din tot ce s-a întâmplat pe aici vreme de mii de ani. Călătorului pierdut prin imensitatea sa nu-i rămâne decât să guste mici felii de prezent și istorie. Doar așa se poate obține un puzzle cât de cât complet.

Piața Taksim este centrul orașului modern. O vedetă printre piețele lumii datorită protestelor anti-guvernamentale, piața e acum liniștită. Demonstrațiile s-au încheiat pare-se cu succes. După piață și o tură de parc, cel mai recomandabil e să o iei pe Strada Istiklal, o pietonală pe care încă mai circulă tramvaiul. Orădenii nostalgici se vor bucura de ea. În magazinele, restaurantele și cafenelele de aici e de intrat doar dacă ții neapărat să subvenționezi economia locală sau dacă ești pe cale să te călugărești și vrei să renunți la avuția pământeană.

Există și variante mai ieftine – pe tarabe mobile, ți se oferă din loc în loc porumb fiert sau fript, castane prăjite și suc proaspăt stors de rodii, și acestea la prețuri sensibil mai mari decât în alte părți ale orașului. O chestie faină – dacă ți s-a descărcat telefonul, îl poți încărca la un automat care funcționează cu fise. Singurele activități pe care le poți face gratuit sunt mersul pe jos și mângâiatul mâțelor.

Drumul te poartă ușurel pe străduțe în pantă, pietruite, înghesuite și aglomerate, înspre poalele dealului, până la Podul Galata, un pod pe două nivele – pe cel de sus stau câteva sute de pescari, la maxim 1 metru distanță unul de altul, iar pe cel de jos, tot unul lângă altul, se găsesc restaurante pescărești. În fața fiecăruia se află un ospătar cu lista de meniu într-o mână și lasoul în cealaltă, pregătit să te (a)tragă înăuntru. Odată scăpat de ei, te trezești pe malul opus, de unde poți să vezi mai bine smogul, pe care, ca orice oraș mare, Istanbulul îl oferă gratuit locuitorilor și turiștilor.

Piața de mirodenii este un spectacol în sine, dar nu am zăbovit deloc, grăbit să ajung la Grand Bazaar, care se închide la 7 seara. E locul în care se fac afaceri de peste 500 de ani și de unde cred că a venit în România cea mai mare parte a mărfurilor care se găseau în magazine în anii ’90. Legendara insistență a vânzătorilor s-a mai potolit, dar tot ești acostat din 5 în 5 metri. Dacă știi ce vrei și ce cauți, ai șanse să scapi. Dar dacă acostatorii vor simți cea mai mică urmă de ezitare în vocea ta, ești victimă sigură.

Una din întrebările clasice de agățat clienți este „De unde ești?” Dacă le spui că ești din România, ți se reamintește echipa completă a Generației de aur, în care Hagi are 5 locuri de titular, plus numele antrenorului Mircea Lucescu. Ca să scap, i-am zis unuia care vroia să-mi vândă covoare că sunt din Indonezia. Aici l-am spart. M-a salutat în malay, limba oficială în Malaezia (asemănătoare cu Bahasa, limba oficială din Indonezia), și mi-a spus că sora fratelui său e de acolo. Degeaba! Fusesem deja avertizat că asta este una din cele mai des folosite șmecherii de inmuiere a sufletului și de deschidere a pungii. Pungă care a rămas închisă.

Va urma