În afară de mângâiatul și pozatul mâțelor, vă mai recomand câteva experiențe pe care trebuie să le încercați dacă treceți prin Istanbul.

Hammam – un fel de baie combinată cu un masaj. Stai pe spate pe un fel de podium de piatră încălzit, într-o cameră călduță, după ce, în prealabil, ai petrecut 5 minute în sauna umedă. O femeie îți toarnă apă caldă pe tot corpul cu un vas metalic. Căldura vine în valuri, nu e constantă, deci nici moleșitoare. Apoi, cu un material special, ușor abraziv, ți se freacă tot corpul pentru îndepărtarea celulelor de piele moarte. Forța de frecare este la cererea clientului (la mine a fost numa’ bună). Apoi ești acoperit cu totul de spumă, creată simplu, cu un tifon înmuiat în apă cu săpun. Mângâierea provocată de milioanele de bule este unică.

Totul se încheie cu un masaj superficial de 10 minute, spălatul părului și o clătire cu apă rece din cap până în picioare. Toate acestea însumate generează un răsfăț de aproape o oră din care ieși înmuiat, tonifiat și mai curat decât un personaj din reclamele la Axion. E posibil ca starea generală de bine să fie amplificată și de o conexiune subconștientă cu copilăria – pe cei mai mulți dintre noi, ultima persoană care ne-a spălat cu propriile-i mâni a fost mama. Probabil că de acolo vine acel ceva special pe care îl are hammam-ul.

Ayran – băutură tradițională turcească, cu origini neclare totuși, indiene, după unii (dar e recomandabil să nu-i spui asta unui turc, decât dacă vrei să-l rănești la inimă). Iaurt oprit din fermentare, amestecat cu sare și apă. Rezultă un iaurt mai subțire, mai ușor, foarte bun pentru zilele de vară. Sarea ajută la reținerea apei în organism, ceea ce previne deshidratarea.

Künefe – un desert care a intrat în topul preferințelor mele încă de la prima îmbucătură. Extraordinar, simplu, seducător. Fie că-l mănânci într-un restaurant de 5 stele, într-o cafenea sau pe stradă, künefe îți înmoaie genunchii. De îndată ce l-ai terminat, începi să te gândești la următorul. Pe mine, amestecul de tăieței, brânză, fistic și sirop m-a făcut să-mi pierd capul, nu alta. Ups, mă iertați! Expresia asta nu sună bine în Istanbul, de dragul strămoșilor, nu de alta.

Kokoreci – a fost prima recomandare culinară, primită chiar după sosire, de la un taximetrist entuziasmat. M-a și îndrumat spre un loc în care se prepară cel mai bun kokoreci din univers. Când am întrebat la hotel cum pot să ajung acolo, domnișoara de la concierge s-a uitat lung la mine și m-a întrebat dacă știu din ce se face kokoreciul. „Din intestine de miel” a continuat, retezându-mi pofta de mâncare. Sunt destul ce cutezător în ceea ce privește experimentele gastronomice, dar am o reținere la mațe. Singurele intestine care îmi plac sunt ale mele. Oricum, kokoreciul arată foarte apetisant și se aude că turcii îl fac tare bun. Vi-l recomand pe neîncercate.

Bijuterii – doamnelor și domnișoarelor, când ajungeți în Istanbul, luați-vă rămas bun de la iubiți, amanți, soți și copii, pentru că nu vă vor mai vedea câteva zile dacă scătați în câteva magazine de profil. Varietate mai mare de podoabe (femeiești dar și bărbătești) nu mi-a fost dat să văd nicăieri. Nu numai varietatea este impresionantă, ci și frumusețea lor. Deși nu sunt amator de bijuterii, am căscat bine ochii și gura în fața unor vitrine superbe. Orașul întreg pare o gigantică peșteră a lui Ali Baba. 

Arhitectură – Istanbulul mai oferă și o varietate imensă de stiluri artitecturale. Dacă ai răgazul și curiozitatea să ridici privirea, vei avea surprize plăcute și foarte plăcute. Nu sunt un cunoscător, dar vă trimit în vizită pe blogul amicului Alex Bădinici, un mare pasionat de arhitectură. A scris despre umbletele sale prin Istanbul aici și aici.

Gata cu Istanbulul! Am plecat! Vă urez tuturor călătorii fericite.