Etichete

, , , , , , , , , ,

Aşteptăm să înceapă. Juvetele de lângă mine bagă iPhone-ul în buzunar şi se întoarce spre căprioarele din spate:
– Bă, da’ noi la ce piesă am venit, totuşi?
– La Zbordeasupraunuicuibdecuci, turuie una dintre ele.
– N-am înţeles nimic.
– Zbor deasupra unui cuib de cuci!
– Aha, se preface semi-lămurit şi scoate iPhone-ul din nou. 

Zbor deasupra unui cuib de cuci

Ioana Dragoș Gado, Petre Ghimbășan, Richard Balint, Ion Abrudan, Sebastian Lupu, Pavel Sîrghi, Alexandru Rusu (foto Sebi Tonț, defoto.ro)

Mă plângeam că mi-e dor de o dramă pe scena teatrului din Oradea. De la premieră încoace, am ratat din toate poziţiile piesa asta. În sfârşit, am văzut-o astăzi (mulţumesc, Mirona), într-o sală plină de adolescenţi, dintre care 70% erau fete venite să-l vadă pe Richard Balint.

„Zbor deasupra unui cuib de cuci” a ajuns pe scena de la Oradea pe complicatul traseu carte – adaptare pentru Broadway – scenariu pentru Hollywood, ceea ce e şi bine, şi rău. Bine pentru că e încărcat din start cu notorietate, nu mai există emoţii legate de script, iar rău din cauză că obligă la comparaţii. Am fost prevăzător şi mi-am şters din memorie temporar (aşa cred eu, cel puţin) filmul lui Milos Forman din 1975.

Cu mintea liberă de comparaţii am savurat echilibrul foarte bun între momentele de comedie şi dramă. Ştiţi bine, pentru a-ţi creşte vulnerabilitatea şi a te face să laşi garda jos, dramele te pregătesc strategic cu câteva momente de comedie pură, pentru ca mai apoi să te lovească direct în inimă sau în moalele capului. O piesă care se desfăşoară într-un spital de boli mintale nu avea cum să nu genereze aşa ceva.

Am avut încă de la început o stranie senzaţie de familiaritate cu salonul de boli nervoase. M-am liniştit abia când mi-am dat seama de unde îmi venea senzaţia – pacienţii stăteau pe scaune identice cu cele din bucătăria mea. Scena e folosită foarte eficient – e loc pentru mişcare, pentru gaguri, pentru chinuri, pentru revelaţii şi chiar pentru discuţii între patru ochi.

Luminată ca apariţie, Ioana Gajdo reuşeşte să îndulcească vizual întunecimea sorei-şefe Ratched. În replică, Richard Balint intră en fanfare în scena-salon, se auto-proclamează şef, îşi scoate din amorţeală colegii, şi-i transformă în prieteni şi începe lupta de anduranţă cu asistenta dictatoare. E convingător, dar ar fi fost şi mai convingător, dacă regia i-ar fi permis să zăbovească mai mult asupra momentelor dramatice.

La fel ca un sistem de sunet surround, ceilalţi „nebuni” îi înconjoară pe cei doi cu partituri diverse, bine individualizate şi stăpânite, completând background-ul poveştii. Şi dacă tot am făcut comparaţia cu un sistem de sunet surround, bassul, cel care dă greutatea şi gravitatea ansamblului, este fără îndoială Ion Ruscuţ, în rolul Marelui Şef Indian.

Pe lângă spectacolul-vedetă „Scripcarul de pe acoperiş”, cu care Trupa „Iosif Vulcan” a rupt gura târgului în ultimii ani, „Zbor deasupra unui cuib de cuci” mi se pare cel mai echilibrat spectacol care încă se joacă. Regia lui Radu Oltean menţine atenţia destul de constantă pe parcursul celor 2 ore şi 45 de minute. Pentru mine a fost a doua piesă consecutivă în care Richard Balint iese din scenă cu picioarele înainte. Şi, Doamne, ce suspine au ieşit din piepturile căprioarelor din jurul meu! Deci, Richard Balint, nu mai muri!

Lucian Cremeneanu