Etichete

, , , , , ,

Nicu Alifantis Party Oradea

La 19:09 scena se inundă de culori. Nicu Alifantis poartă pălărie, cămașă albă descheiată la gât, sacou și pantaloni negri. E complet diferit de cel cu care m-am întâlnit acum o jumătate de oră. Oboseala de turneu i-a dispărut. E proaspăt și vioi. E şi firesc să fie așa, doar are 60 de ani. Şase chitare îl așteaptă cuminţi, așezate în cerc în jurul său.

Nicu Alifantis a pornit singur, fără trupă, într-un turneu de 40 de oraşe. Cântarea începe cu „Ce bine că ești!” Voce şi chitară. Atât! Suficient pentru a stârni primele amintiri şi emoţii într-o sală prea mare pentru folk. „Balada blondelor iubiri” duce povestea mai departe, apoi… miros de toamnă: „A venit, a venit toamna…”. După încă două cântece ne întreabă dacă nu ne-am plictisit. Negăm toţi cei 300. „Doamne, ce nervi aveți!”

INTERVIU cu Nicu Alifantis [18 martie 2014]

La „Ce frumoasă despărțire” scena se face albastră, iar pentru „Inscripție pe un inel” se face roșie. Într-un gest à la Leonard Cohen, Alifantis își scoate pălăria în timpul aplauzelor și o așază în dreptul inimii, după care se înclină. “Bravo” se strigă din sală. Chitarele se schimbă la fiecare piesă.

Nicu Alifantis red

“Am venit aici să stau cu tine… Ca-n vitralii vechi, perechi de regi lângă regine”.“Lulu”, mă strigă cineva din spate. E Ambra, fetița lui Călin Pop de la Celelalte Cuvinte. Stă cu două rânduri mai sus împreună cu mama şi tata. “Vrei să stai cu mine?” o întreb. Își scoate pantofii, încalecă spătarul şi se prelinge pe scaunul alăturat. Ce le mai plac copiilor scurtăturile! Aduce napolitane și ciocolată pe care le împarte cu mine.

Aplauzele sunt generoase, iar conexiunea public-scenă e stabilă, deşi nu toţi cei din sală sunt cu melodiile la zi. Unii parcă s-au oprit pe la mijlocul anilor 90. Când dirijorul ne invită să cântăm, doar vocile feminine murmură timid. Prima oră zboară pe nesimțite. Poezie, muzică, Alifantis. Urmează un cântec în aromână. scris pentru bunica, apoi unul în portugheză pentru bunicul, fost navigator şi încă unul în greacă pentru tata. Toate de pe noul album „Mozaic”.

AUDIO Nicu Alifantis îşi prezintă albumul Mozaic [11:22 min]

Ambra aplaudă pe capul meu, mă strânge de nas și mă gâdilă. Nu ştie că Marius Pop, fratele ei mai mare, a înregistrat chitara pe toate piesele albumului. Începe o melodie pe care nu o recunoaştem din prima. Ah, e “Ploaie în luna lui Marte”! Cântecul e rotund, nu are nicio asperitate, mângâie auzul. Îi vine rândul şi celei mai mici chitare de pe scenă. E ca o jucărie de copil. Cu ea în mână, Nicu Alifantis pare un gigant. Un gigant cu 19 albume şi aproape 5000 de spectacole, care cântă deja de aproape două ore.

“Aşa că vino sus dacă plouă, Piaţa Romană nr 9”. Ajungem la bis. Trei cântece.“Te uită cum ninge decembre…”. Matusalemică, după cum mi-a descris-o autorul ei în interviul acordat înaintea concertului.  Ambra îmi șutește pixul din buzunarul de la piept şi îmi cere o foaie. Desenează pe întuneric. Curând primesc un desen plin de inimioare, stelute și o lună zâmbitoare. Apoi mă întreabă serioasă: “Nu ți se pare că scena cu luminile ei seamănă cu Pământul, iar omul care cântă e un trandafir?”

Domnule Alifantis, chiar şi numai pentru asta ar fi meritat să veniţi la Oradea!

Lucian Cremeneanu

Desen Ambra

„Curând primesc un desen plin de inimioare, stelute și o lună zâmbitoare.”