Etichete

, , , , ,

Melaz

Melaz & Friends, la Moszkva Cafe Oradea, 19 septembrie 2014

E plină lumea muzicii de voci bune. Voci spectaculoase, voci superbe, senzaţionale sau de-a dreptul incredibile, voci de zeci de mii de vizualizări pe YouTube, voci care întorc scaune pe care stau alte voci. De când au explodat show-urile de talente, găseşti o voce bună pe fiecare stradă sau scară de bloc. Dar multe dintre aceste voci cad destul de iute în păcatul auto-suficienţei. Sub efectul parşivului drog al notorietăţii de moment, îşi colecţionează laudele, se opresc din dezvoltare, apoi se ofilesc şi se sting.

Din fericire pentru ea, orădeanca Melaz (Mihaela Simai, pe numele real) este o voce bună, dar nu senzaţională. Şi înainte să sară prietenii şi fanii cu topoarele pe mine, am să mă explic. Ca femeie cu atitudine de anti-divă, care nu se mişcă lasciv prin platouri TV, şi care nu a câştigat un concurs gen Vocea României, Melaz are ceva în plus care o împinge pe scenă: scrie muzică! Compune melodii! Iar asta face diferenţa între voci şi muzicieni. Melaz s-a apropiat de muzică treptat, mânată de instinctul de a scrie versuri, din dragul de a le cânta, nicidecum din dorinţa de a apărea în concursuri care folosesc muzica doar ca pretext.

Am văzut-o live pentru prima dată joi seara, într-un concert la Moszkva Cafe. Pornită pe drumul muzicii acum câţiva ani cu chitara în mână, Melaz a participat la câteva festivaluri de folk. În concertul de joi, cei care erau cât de cât familiarizaţi cu stilul ei acustic au fost surprinşi de sound-ul pop-rock în care artista şi-a învăluit piesele. Trei chitarişti, din care unul convertit în basist, şi un tobar, au ajutat-o să schimbe macazul.

Mela

Că a fost prima cântare în formula asta s-a simţit. Mai au nevoie de câteva repetiţii şi concerte pentru a se suda împreună. Spre deosebire de folk, unde faci ce vrei cu vocea ta, aici trebuie să te „baţi” cu instrumentiştii, să stai deasupra lor, să te auzi întotdeauna, să domini ansamblul. În câteva rânduri, vocea i-a scăpat în mici falseturi ori i-a fost acoperită de instrumente. Sunetistul a fost şi el surprins de multitudinea de instrumente de pe scenă şi s-a reglat greu, din mers.

În ciuda micilor hibe, concertul a fost încântător. Tânăra educatoare are idei muzicale proaspete, scrie versuri cu priză, e dezinvoltă pe scenă, are curaj în interacţiunea cu publicul. Două dintre cântecele ei ar trebui să iasă din underground şi să ajungă hituri: „Dacă vrei” (nu, nu cea scrisă de Marcel Breazu pentru Celelalte Cuvinte) şi „Wake up” (veselă, vioaie, radio friendly, bună de setat pe telefon pentru deşteptare). Dacă îşi va găsi un impresar bun şi un producător muzical creativ, Melaz poate face pasul în muzica mare peste câţiva ani. M-aş bucura să înregistreze cât mai repede un album, pe care să nu-l difuzeze gratuit pe internet, ci să-l scoată la vânzare. Nu contează câte exemplare va vinde, contează să fie pe piaţă. Eu voi cumpăra cu siguranţă unul.

Lucian Cremeneanu