Etichete

, , , , , ,

Mihai Maci

Când un cadru universitar denumeşte şcoala „un vehicul al alienării” şi, pe deasupra, o face din vecinătatea rectorului universităţii, alături de care împarte un prezidiu, reacţia firească este nedumerirea. Faptul s-a petrecut săptămâna trecută, în Aula Magna a Universităţii orădene, la lansarea cărţii „Anatomia unei imposturi”. Autorul volumului şi al declaraţiei de mai sus este filozoful orădean Mihai Maci.

Într-o colecţie de articole scrise în ultimii 10 ani, Mihai Maci analizează prăbuşirea învăţământului românesc în paralel cu birocratizarea sa excesivă. Descriindu-şi cartea drept rezultatul perplexităţii şi indignării în faţa acestor fenomene, Maci semnalează toate hibele sistemului din care face parte, dar se opreşte subit în pragul sugerării unor soluţii. „Nu sunt expert în politici educaţionale”, spune el, limitându-se la a fi un excelent diagnostician şi lăsând rezolvarea problemelor în seama altcuiva. A cui? Nu se ştie.

Din nefericire, această atitudine se încadrează într-un curent la fel de devastator care bântuie România de 25 de ani: acela al auto-izolării intelectualilor, al pasului înapoi făcut cu dezgust faţă de realitate tocmai în momentul în care societatea ar avea nevoie mai acută de prezenţe active, vizibile, chiar gălăgioase din partea adevăratelor elite. E păcat că un filozof de talia lui Mihai Maci se retrogradează la postura de simplu jurnalist, reducându-şi discursul la „nu pot face mai mult”.

Nu cred că toate baiurile societăţii pot fi rezolvate de la vârf. Cutremurele încep întotdeauna de jos. La fel şi construcţiile. În câteva dintre companiile globale puternice ale momentului (Google, Microsoft, Facebook) cele mai multe iniţiative, soluţii şi produse pornesc de jos, de la nivelul angajatului primar. Ideile lor sunt preluate, crescute, dezvoltate, transformate în soluţii şi implementate cu exactitate. Probabil că şi învăţământul românesc are nevoie de aceeaşi atitudine.

Dacă universitarul Mihai Maci nu vrea să se ia la trântă cu marea inerţie a sistemului pentru a genera schimbare, ar trebui măcar să trimită câteva exemplare din „Anatomia unei imposturi” la Ministerul Educaţiei. Poate că oamenii din birouri, al căror contact cu realitatea pare tot mai minimal, vor fi curioşi să vadă ce efect au în realitate reformele lor. Gestul ar fi şi o compensare pentru uriaşul păcat pe care Mihai Maci şi mulţi alţii ca el îl cară cu vinovăţie nedeclarată în spate de ani de zile: acela că, prin lipsă de reacţie la momentul potrivit, au aprobat tacit toate schimbările pe care azi le condamnă.

Lucian Cremeneanu

Anunțuri