În ciuda faptului că între noi există o serioasă barieră lingvistică, mi-a plăcut Rammstein de când am pus prima dată urechea pe ei. I-am ascultat așa, incomplet, fără să le înțeleg textele, doar de dragul sound-ului și a ceea ce rockerii numesc pe scurt vână. Dar niciodată nu mi-a părut mai rău că nu știu germană decât în seara de 22 august 2019, când, în sfârșit, i-am văzut live.

Un concert din turneul Europe Stadium Tour, ținut pe stadionul Ernst Happel din Viena, unde trupa germană a făcut casă plină în două seri consecutive. Un concert cu mai multe premiere pentru mine.

Vreo 60.000 de oameni pe stadion, în prima seară din cele două, și niciun pahar de bere (8 Euro bucata) gol pe jos! Cum așa? Foarte simplu și ingenios. Paharele nu sunt din carton, ci din plastic destul de grosuț și, pe deasupra, au imprimată imaginea membrilor Rammstein pe ele. Numa’ bune de băut apă pentru tot restul vieții. Așadar, toată lumea a avut grijă de ele și le-a dus acasă.

A fost primul concert din viața mea la care trupa de deschidere a cântat exclusiv piese din repertoriul formației cap de afiș. Nemții au ales ca opening act duo-ul de pianiste Duo Játékok. Franțuzoaicele au interpretat, la un volum poate prea scăzut pentru un stadion, întreg albumul ”Klavier” al trupei Rammstein, un best-of cu reinterpretări la pian, scos în 2015.

Ca să nu mă plictisesc în tip ce le ascultam pe domnișoarele pianiste, am analizat în amănunt monstrul de metal cu rol de scenă și am încercat să ghicesc ce se va întâmpla cu el după ce se lasă seara și începe tămbălăul metalo-industrial. Rata mea de ghiceală a fost mult mai scăzută decât la 6 din 49.

Parcă nu există moment mai fain la un concert, de orice soi ar fi el, decât atunci când se sting luminile de ambianță, semn că începe. Aici, pe mijlocul scenei s-a ridicat o imagine digitală a trupei, pe acordurile unui imn de Handel. Apoi o pleznitură din tobe dublată de o mega-explozie care ne-a băgat în sperieți. Cam așa:

Pe tot parcursul primei piese nu a existat o altă culoare a luminilor decât alb. Combinată cu fundalul negru metalic al scenei și fumul negru (da, negru!!!) lansat de pe scenă și de pe coloanele de sunet și lumini instalate la mijlocul stadionului, a creat o imagine simplă, dar extrem de puternică vizual, în perfectă concordanță cu sobrietatea trupei și nota în care a început cântarea.

La a doua piesă a apărut roșul. Abia la al șaptea cântec s-a ajuns și la alte nuanțe înafară de roșu și alb. Aproape niciodată, pe tot parcursul serii, nu s-au folosit simultan mai mult de 2 culori. Din punct de vedere vizual, spectacolul a fost desăvârșit. Pe oamenii care au creat luminile și efectele pirotehnice i-aș face cetățeni de onoare ai Guten Geschmack und Gutes Benehmenland (Țării Bunului Gust și Bunului Simț).

Revin la fumul negru! Cum adică negru? Și, mai ales de ce? Aveam să înțeleg curând. Cu mutiplele guri de foc generatoare de fum negru amplasate vertical, Rammstein și-a format propriul nor deasupra stadionului, pe care razele albe puternice de pe scenă au făcut minuni. Puteți vedea mecanismul în acțiune în video-ul de mai jos, filmat de băiatu’.

Pe scenă, Rammstein a avut seriozitatea unei trupe de teatru. Nimic la întâmplare, totul studiat și respectat cu strictețe. Poziții exacte ale membrilor în funcție de melodie și moment pentru ca lumina să îi prindă perfect, deplasări ”la semn”, mișcări sincronizate, costume purtate cu rigurozitate.

Și, peste toate astea, o foarte veche dorință ce mi s-a împlinit când nici nu mai speram – niciun cuvânt între melodii adresat publicului!!! Niciunul! Doar muzică și spectacol. Atât! Abia la final s-a scăpat un ”Danke” și încă o propoziție-două.

Două momente care mi-au oprit inima. La ”Mein Herz Brennt”, după ce s-au urlat regulamentar primele cuvinte din refren, pe scenă s-a făcut liniște și beznă. Am înțepenit! ”Eroare tehnică? Le-a picat curentul? Nu se poate! E imposibil așa ceva!” După 3 secunde am înțeles. Momentul e aici. (Derulați la minutul 1:00 dacă nu aveți răbdare.)

Al doilea moment s-a petrecut în toiul ”Du hast”. O inovație tehnică năucitoare, mai ales că totul s-a desfășurat deasupra mea (am stat cam la mijlocul stadionului). N-am cum să povestesc, mai bine priviți video-ul următor! Întreaga mea gratitudine pentru cel care a prins faza (cu bănuiala că individul știa ce urmează). Pentru cei grăbiți, derulați la 2:55, la momentul în care intră un asistent tehnic pe scenă și îi dă o armă ciudată lui Till Lindemann, vocalistul trupei.

După cum spuneam, am stat în mijlocul stadionului. Mi-am permis asta pentru că Rammstein și-a deplasat în lateral cortul tehnic pentru sunet și regie. Am cam croncănit nemulțumit la început, fiindcă eram între boxele de față și cele de la mijloc, și se auzea un pic ecoul de la boxele de întârziere din spatele meu (a treia linie de sunet) care aruncau sunetul la peluza opusă scenei.

Dar, la final, atunci când m-am tras mai spre ieșire și am intrat în zona de acțiune a celor din urmă, mi-am dat seama că am fost protejat ca un bebeluș adus la concert de o mamă iresponsabilă. Dacă aș fi stat toată seara în raza directă de acțiune a coloanelor de sunet, nu mai auzeam deloc traficul a doua zi, pe drumul de întoarcere spre Oradea.

S-a cântat fără prea multe improvizații, cât mai aproape de rigoarea unei înregistrări de studio. Nu s-au făcut solo-uri de chitară sau de tobe. Show-ul a avut o creștere graduală constantă, atât muzical, cât și ca spectacol vizual. Dacă, la sfârșit, s-ar fi învârtit stadionul și ar fi decolat cu tot cu noi, nu m-aș fi mirat prea tare.

După un zig-zag perfect prin discografia trupei și prin câteva ciupeli de pe noul album, a fost nevoie de două bis-uri pentru a ajunge la final. Care a fost exact așa cum trebuia să fie – ”Ich Will”. Revine pe ecrane cameramanul dvs preferat, băiatu’.

Pot descrie pe scurt și cât mai exact experiența acestui eveniment printr-o comparație. Concertul Rammstein a fost ca un bolid de lux nemțesc – sobru, puternic, exact, inovator, impresionant, cu rezerve de energie și surprize aparent interminabile, eleganță neostentativă și fără briz-briz-uri inutile.

Să vezi o trupă străină într-o țară vorbitoare a respectivei limbi străine este o experiență mult mai intensă, pentru că publicul completează extraordinar atmosfera. Am experimentat cu Roger Waters în Australia, cu Coldplay în Anglia (scuze, Bogdan Bele) și cu încă câțiva.

Rammstein a meritat fiecare eurocent și fiecare minut de așteptare din cele 287 de zile trecute de la cumpărarea biletului. Pentru mine, concertul ar fi putut fi mai grozav doar dacă știam și eu limba aia imposibilă.

Lucian Cremeneanu

Setlist complet:

Was ich liebe
Links 2-3-4
Tattoo
Sehnsucht
Zeig dich
Mein Herz brennt
Puppe
Heirate mich
Diamant
Deutschland (prefațată de o variantă electronică remixată de Richard Z. Kruspe, chitaristul trupei)
Radio
Mein Teil
Du hast
Sonne
Ohne dich
Engel (piano version, pe scena rotundă din mijlocul publicului, pe care au cântat și pianistele din deschidere)
Ausländer
Du riechst so gut
Pussy
Rammstein
Ich will