Un festival şi trei lecţii

Etichete

, , ,

Am tot auzit de la prieteni despre Festivalul de Jazz şi Blues de la Gyula, din Ungaria, dar abia anul acesta am ajuns. Festivalul se ţine în cetatea din mijlocul oraşului, dar există şi o sală ca variantă de rezervă în caz de ploaie. La ediţia de anul acesta a fost vreme bună, aşa că am savurat o seară de vară perfectă în mica şi cocheta curte medievală. De la Oradea la Gyula faci doar o oră cu maşina. O distanţă prea mică pentru câteva diferenţe nepermis de mari în abordarea unui astfel de eveniment. Am să povestesc despre trei dintre ele.

Continuă lectura

Sensation in White, senzaţie cu moderaţie

Etichete

, , , , , , , , , , , ,

Sensation

S-a vrut a fi cel mai tare eveniment monden al săptămânii trecute, dacă nu chiar al verii. Dar n-a fost să fie! Sensation in White (Senzaţie în alb), pornit din Olanda, ajuns în 2012 şi în România, înseamnă muzică electronică, DJ, animatoare, dans, distracţie şi îmbrăcăminte obligatoriu albă. Replica pusă la cale în complexul Aqua Park President din Băile Felix, joi, 17 iulie, a fost gândită ca un mare succes. Dar, deşi eforturile au fost admirabile – instalaţie de sunet şi lumini impresionantă, cunoscutul DJ Adrian Eftimie, transport gratuit din Oradea, mediatizare bună – n-a ieşit chiar cum se dorea.

Citeşte mai departe

Let’s talk about Sax (Festivalul de Blues de la Gyula)

Etichete

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Gyula e o localitate în Ungaria, la o oră de mers cu maşina de Oradea. Are în centru o cetate unde, în fiecare vară, se organizează un festival de jazz şi blues. Anul acesta a fosta noua ediţie. Şi, totodată, prima la care am ajuns şi eu. O experienţă nepermis de diferită faţă de festivalurile din România, fapt pentru care m-am certat pentru absenţa de la primele opt ediţii.

Var 1

20 iulie 2014

Când eşti într-o maşină plină cu oameni cărora politicos li se poate spune melomani, iar mai sincer şi apropiat de realitate obsedaţi de muzică, e limpede că discuţiile se învârt doar în jurul concertelor şi al festivalurilor, iar timpul şi kilometrii zboară. La graniţă, vameşul ungur insistă un pic mai mult asupra buletinelor noastre. „Mergem la un concert de blues la Gyula”, le explicăm. „Dar unde vă sunt instrumentele”, întreabă serios vameşul. Râdem vreo 3 kilometri şi ajungem aproape fără să ne dăm seama.

Citeşte mai departe

O seară rusească în Moszkva din Oradea [cu Iva Nova]

Etichete

, , , , , , , , , , , ,

Iva Nova 6

E perioadă de secetă culturală în oraş. Actorii se odihnesc, muzicienii au plecat în excursii, elevii şi studenţii sunt în vacanţă, festivaluri nu avem, Gărâna e prea departe… Avem noroc cu Moszkva Cafe, localul fără sezoane, un alt fel de casă de cultură în care întâmplările artistice cu nume nemaiauzite fac parte din rutina zilnică. Locul care „dacă n-ar fi existat, ar fi trebuit inventat”, vorba lui Orlando Balaş, cu care m-am întâlnit acolo, vineri seara, la un concert.

Citeşte mai departe

Călin Pop, la primul album solo („Undeva”, 2014)

Etichete

, , , , , , ,

Calin-Pop-15

Face muzică de când se ştie. Este membrul uneia dintre cele mai respectate trupe rock din România. N-a trăit niciodată într-un loc fără o chitară alături. Gândeşte pe note, se exprimă prin cântece. Ţine la intimitatea lui şi nu se expune decât atunci când e musai. După 35 de ani de scenă, încă are emoţii în public. A rămas cu acelaşi suflet sensibil al copilului care visa cândva să ajungă mare. Şi a ajuns.

Călin Pop, frontman-ul grupului Celelalte Cuvinte, şi-a lansat sâmbătă, 3 iulie, la Hotelul Dacia Continental, primul album solo. Fostul său coleg de generaţie de la Liceul „Emanuil Gojdu”, impresarul Florin Budeu, a avut inspirata idee de a-i organiza lansarea exact în ziua în care avea loc şi întâlnirea de 35 de ani de la absolvire. Astfel, pe lângă jurnalişti, bloggeri prieteni şi fani, la eveniment au participat şi câţiva dintre foştii colegi din anii de liceu ai muzicianului.

Citeşte mai departe

Billy Idol la Cluj-Napoca (cronică de concert)

Etichete

, , , , ,

Billy Idol

Mutarea concertului de pe Cluj Arena în Piaţa Unirii a fost o decizie nu numai necesară, ci şi foarte bună. La aproximativ 8000 de bilete vândute, atmosfera pe stadion ar fi fost dezolantă. În schimb, Piaţa Unirii a fost aproape plină. Cu cei veniţi pe invitaţii (Amprenta, firma organizatoare, a fost foarte generoasă cu invitaţiile), probabil că numărul spectatorilor a ajuns pe la 10.000. Public de toate vârstele şi toate tricourile. Marele noroc al serii a fost că nu a plouat.

Cele trei trupe româneşti din deschidere au fost alese personal de Billy Idol. Pe Roadskill Soda i-am ratat, am ajuns exact când încheiau. Les Elephants Bizarres au avut neinspiraţia să înlocuiască chitara cu saxofonul în tema principală a hitului „Nu mă opri”. Astfel, unul dintre cele mai aşteptate cântece a sunat cam gol, fără să transmită entuziasmul variantei de studio. Kumm au fost primiţi destul de reţinut de public, având în vedere că sunt clujeni. Dar, aşa se întâmplă când cântă băştinaşii – uneori entuziasmul publicului este direct proporţional cu distanţa de la care vine artistul.

Citeşte mai departe

Unora le place Puric

Etichete

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

dan puric

Dan Puric colindă ţara pentru a-şi promova cea mai recentă carte, „Suflet Românesc”. Ca modalitate de prezentare a ales conferinţa. Practic, oamenii plătesc 30 de lei pentru a asista la o lansare de carte în prezenţa autorului. În escala de joi, 29 iunie, de la Oradea, Puric a adunat vreo 400 de entuziaşti la Casa de Cultură a Sindicatelor. A fost orice, numai conferinţă nu. În DEX scrie că o conferinţă este „o expunere în public asupra unei teme din domeniul ştiinţei, artei, politicii etc., cu intenţia de a informa, de a instrui, de a omagia”. Puric nu a informat, nu a instruit, ci doar s-a auto-omagiat.

Citeşte mai departe