Am tot auzit de la prieteni despre Festivalul de Jazz şi Blues de la Gyula, din Ungaria, dar abia anul acesta am ajuns. Festivalul se ţine în cetatea din mijlocul oraşului, dar există şi o sală ca variantă de rezervă în caz de ploaie. La ediţia de anul acesta a fost vreme bună, aşa că am savurat o seară de vară perfectă în mica şi cocheta curte medievală. De la Oradea la Gyula faci doar o oră cu maşina. O distanţă prea mică pentru câteva diferenţe nepermis de mari în abordarea unui astfel de eveniment. Am să povestesc despre trei dintre ele.
1. Punctualitatea. Pe afişul serii de blues la care am participat (jazz-ul se petrecuse cu o zi înainte) era trecută ora de începere 19:00. Ei bine, directorul festivalului a intrat pe scenă fix la 19:00! A salutat, a prezentat pe scurt programul şi a introdus prima trupă, astfel că la 19:03 ascultam deja primul solo de chitară. Discutam înainte de concert cu un prieten despre cât de puţin se respectă orarul la festivalurile din România. Chiar unul dintre cele mai renumite, cel de la Gărâna, are, din păcate, problema aceasta an de an. Organizatorii de la Gyula par să fi înţeles că într-un concert cu patru formaţii, întârzierile se pot acumula foarte uşor.
2. Tribuna mobilă. Pentru ca toţi cei 300 de spectatori să vadă bine fără să-şi întindă gâturile ca struţii, în curtea cetăţii s-a instalat o tribună mobilă. Scaunele (individuale, cu spătar) au fost montate pe un schelet metalic uriaş în plan înclinat. Primele rânduri din faţa scenei se aflau la un metru deasupra pământului, în timp ce ultimele se înălţau până la aproape 10 metri. Un efort admirabil, ce putea fi „sărit” prin aşezarea scaunelor direct pe sol. Drept rezultat, toată lumea a avut vizibilitate excelentă, ca la cinema!
3. Lipsa bannerelor. Pe scenă a existat un singur banner, pe care scria doar atât: „Festivalul de Blues de la Gyula, ediţia a IX-a” şi data evenimentului. Deşi festivalul este susţinut financiar de Primăria locală, o fundaţie naţională şi Ministerul Culturii, nu s-a simţit nevoia ca acest lucru să fie aruncat în ochi. Ştiţi bine că la noi, orice ban public cheltuit trebuie anunţat cu surle şi trâmbiţe. Când se inaugurează un parc, spre exemplu, trebuie musai şi un banner cu numele super-primarului care a semnat actele. Aşa că am apreciat deosebit de mult discreţia organizatorilor maghiari.
Deşi e enervant să iei lecţii la fiecare ieşire din ţară, trebuie să recunoaştem că mai avem de învăţat şi la capitolul acesta. Începerea spectacolelor la ora de pe afiş e o formă de respect faţă de public. Grija pentru confortul fizic şi vizibilitatea spectatorilor este tot o formă de respect. Iar lipsa politrucilor care să se laude că au dat bani care nu sunt ai lor pentru fenomene muzicale pe care nu le înţeleg este de-a dreptul o încântare. Respect, Gyula!
Lucian Cremeneanu
TEXTE, FAZE SI POVESTI 
Lulu, iti recomand JazzTM anul viitor, un festival de jazz tinut in Piata Victoriei din Timisoara, unde regasesti aproape tot ce ai descris tu in acest articol, mai putin tribuna mobila. Anul acesta s-a tinut in perioada 9-11 iulie, suprapunandu-se in 11 iulie cu cel de la Garana. Foarte reusit festivalul, in ciuda ploii torentiale, punctualitatea si lipsa bannerelor fiind si in cazul lor punctul forte.
Anul viitor vor fi la a 3-a editie si se va tine tot la inceput de iulie.
ApreciazăApreciază
Mulţumesc, Ioana. Festivalul din Timşoara are un alt păcat, mult mai mare. A fost pus intenţionat în acelaşi timp cu cel de la Gărâna (după ce primarul Robu a refuzat să-l mai finanţeze pe cel din urmă). Nu e frumos să faci o astfel de de concurenţă neloială în domenul acesta. Dacă îţi pasă de iubitorii de jazz, nu-i pui să facă alegeri atât de crude. Festivalul de jazz de la Timişoara putea foarte bine să fie pus o săptămână mai devreme sau mai târziu. Nimeni nu ar fi avut de pierdut, ba dimpotrivă, toată lumea ieşea mult mai câştigată.
ApreciazăApreciază